Vor spital mobil cu 13 milioane de euro dar nu au unde să-l pună

Ultima actualizare:

    Macheta spitalului mobil
Macheta spitalului mobil

Probleme uriașe în construirea spitalului mobil COVID-19 de la Lețcani! Șefii județelor Iași și Neamț au cumpărat un spital mobil de peste 13 milioane de euro, însă locul unde ar fi trebuit să îl amplaseze, nu este amenajat. Astfel că autoritățile fac apel la oamenii de afaceri din zonă să dea o mână de ajutor.

Spitalul ar urma să fie ridicat pe platforma Parcului agroindustrial „Transagropolis” de la Lețcani, proiect aflat încă în monitorizare europeană până în 2021. Partener în cadrul parcului agroindustrial este Consiliul Local al comunei Lețcani, pe teritoriul căruia se află această unitate, scrie Bună Ziua Iași.

Se pare însă că spitalul nu are avizele de la Primăria Lețcani pentru amplasarea unității medicale pe teritoriul comunei. „Domnul Maricel Popa nu m-a întrebat nici de sănătate. Parcul Transagropolis este pe teritoriul comunei, Consiliul Local Lețcani este proprietarul terenului. Suprafața a fost dată în administrare Consiliului Județean Iași, iar noi suntem și parteneri în proiectul Transagropolis. A venit la mine directorul din Consiliu, Iogen Gânju, să mă întrebe unde să arunce pământul de acolo, atât. Pentru acest proiect este nevoie de autorizație de construcție, autorizație care se dă de la Primărie. Dar nu a venit nimeni de la Consiliul Județean pentru asta. Săptămâna viitoare ar trebui să vină cu modulele. Așteptăm să vedem ce se întâmplă”, a spus Stelian Turcu, primarul comunei Lețcani, conform BZI.

Pe 2 aprilie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că un spital mobil cu 250 de paturi pentru pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19 va fi amenajat la intrarea în Iaşi, în câteva săptămâni, iar unitatea medicală va deservi întreaga regiune de nord-est. El a declarat că în perioada următoare vom asista la o creştere a numărului de pacienţi infectaţi şi că sistemul sanitar ieşean va fi pus în dificultate.

"Spitalul va putea fi folosit şi ulterior pandemiei, pentru campanii sau caravane medicale în zonele rurale ale Moldovei, pentru orice altă situaţie de urgenţă medicală sau va putea fi dat în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă“, a afirmat Maricel Popa, potrivit news.ro.

Pentru ca cele 102 containere care formează spitalul mobil să aibă utilitate, ar trebui ca zona să fie amenajată în următoarele 10 zile. Șeful Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, cere ajutorul oamenilor de afaceri din zonă să asflateze aproximativ 6.000 de mp de teren.

Câștigătorul licitației este firma turcă SDI Global LLC A.Ș. Turcii au ofertat 13.2 milioane de euro pentru spitalul mobil.

Citește și: 

Aici vor fi salvaţi bolnavii de COVID-19!

Klaus Iohannis a inaugurat un spital pentru bolnavii de coronavirus amenajat în 19 zile și în care vor lucra roboți

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net