Vaccinare cu premii inedite: Pfizerul vine la pachet cu o porție de mici, iar serul Johnson cu o plimbare cu Ferrari

Ultima actualizare:

    Jackie Bojor deja și-a facut rapelul. Ea nu a apucat vreun premiu, dar se bucură că e protejată de boală
Jackie Bojor deja și-a facut rapelul. Ea nu a apucat vreun premiu, dar se bucură că e protejată de boală

Am ajuns cu vaccinarea la populația ezitantă, cea care are nevoie de un impuls pentru a decide să facă pasul spre un centru de imunizare. Iar autoritățile nu duc lipsă de idei. Pe lângă facilitatea și simplificarea procedurii, îi tentează acum pe români cu tot felul de premii și surprize inedite.

Vaccin cu mici și muștar, de vineri, la Obor

De vineri, 11 iunie, Piața Obor din Capitală va avea o nouă atracție: o caravană de vaccinare. Este deschisă vinerea, sâmbăta și duminica, iar „pe stoc” există Pfizer și Johnson&Johnson. Se dă „la ofertă”: odată cu vaccinul, primești și o porție de mici cu muștar.


    Mușterii din Piața Obor primesc mici gratis dacă se vaccinează
Mușterii din Piața Obor primesc mici gratis dacă se vaccinează

„E pe bune, nu-i o glumă”, dă asigurări primarul sectorului 2, Radu Mihaiu. „De ceva timp, cei doi viceprimari au pornit demersurile pentru a deschide un centru de vaccinare în această locație, care e probabil cea mai vizitată piață de bucureșteni. Scopul dorit: să oferim acces ușor la imunizare tuturor categoriilor sociale. Spre surpriza tuturor, antreprenorii deținători ai rețetei celebrilor «mici de la Obor» vor să susțină campania de vaccinare și oferă fiecărui vaccinat o porție gratis de mici cu de toate și o apă răcoritoare. Rapid și fără programare. Hai să avem sănătate și... poftă bună!”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.  

O doză de Johnson&Johnson și una de adrenalină

Nu este singura campanie inedită. Consiliul Județean Mureș are o ofertă incredibilă pentru participanții la Transilvania Motor Ring, eveniment ce va avea loc săptămâna viitoare. „Vino în zilele de 17 și 18 iunie, între orele 10.00 și 20.00, în localitatea Cerghid 1G, vaccinează-te cu Johnson&Johnson și poți beneficia de o tură pe circuit în mașinile de competiție, în dreapta celor mai importanți piloți din Campionatele României.


    Te-ai plimbat vreodată cu un pilot de raliu? Acum ai ocazia!Foto: mihneatatu.ro
Te-ai plimbat vreodată cu un pilot de raliu? Acum ai ocazia!Foto: mihneatatu.ro

Campania «Vaccinare în viteza a șasea» combină siguranța pe circuit cu libertatea în societate. Te așteptăm să te înscrii și, după vaccinarea de la centrul mobil instalat la circuit, îți vom injecta și noi un plus de... adrenalină pe asfaltul circuitului. Vor fi alături de tine cei mai buni piloți ai României și mașini din campionatele de raliuri, viteză în coastă, drift, super rally sau Radical Cup”, promit organizatorii. Campionul național de raliuri, Mihai Leu, este primul care s-a alăturat evenimentului și își pune superbul Ferrari 458 Challenge la dispoziția celor care vor să dea o tură. „Eu m-am vaccinat deja încă de acum două luni și încurajez pe toată lumea să o facă. Dacă prezența mea acolo contează, sunt onorat să pot contribui. M-aș bucura să am cât mai mulți oameni în dreapta”, a declarat Mihai Leu pentru Pro Sport.

S-au dat gratuit bilete la teatre și muzee

Chiar dacă inițial autoritățile au declarat că nu oferă „stimulente” pentru vaccinarea care oricum este gratuită, iată că acum și-au reconsiderat părerea. Totul a început în perioada 28 mai – 1 iunie, când cei care s-au vaccinat în cadrul maratonului organizat la Teatrul Național Craiova au primit invitații și abonamente gratuite la teatru. Și bucureștenii care la 1 iunie s-au imunizat la centrul drive-thru din Piața Constituției au primit bilete gratuite la teatrele și muzeele din Capitală. „Cei vaccinați pe 1 iunie pot merge apoi gratuit, împreună cu familia, la piese de teatru, la muzee sau la spectacole de circ. Biletele primite sunt valabile până la finalul anului”, a explicat primarul Nicușor Dan.  

Câți români s-au vaccinat până acum

Până în acest moment, circa 4,1 milioane de români sunt vaccinați cu ambele doze, și aproximativ 400.000 cu prima doză. Ritmul de vaccinare e de 40.000-55.000 de persoane pe zi, mult sub capacitatea de care dispunem.

Super ofertă: cine se vaccinează anti-COVID-19 primește marijuana 

România nu este singura țară care oferă premii și surprize persoanelor care se vaccinează. Startul l-au dat alții. În SUA, autoritățile din Washington a decis să ofere un joint gratis tinerilor care aduc dovada că s-au vaccinat împotriva virusului ucigaș. Liquor and Cannabis Board, autoritatea care reglementează consumul de stupefiante și alcool, a menționat că vor beneficia de oferta campaniei „Joints for Jabs” doar persoanele de peste 21 de ani. Ideea nu e deloc nouă, în urmă cu două săptămâni, în Arizona, unde marijuana este legalizată, compania Mint Cannabis Dispensary oferea un joint gata făcut celor care se vaccinau în Phoenix. În alte zone din SUA, oamenii primesc mici premii: o cafea, o gogoașă, reduceri la biletele pentru meciuri, promoții la produsele din supermarketuri; un angajator le oferă angajaților patru ore libere de la serviciu; ba chiar se dau și bani. Guvernatorii din Maryland și Virginia de Vest au anunțat că angajații din sectorul public primesc 100 de dolari dacă se imunizează.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net