Biserica va distribui pliante despre vaccinare

Ultima actualizare:
Papa Francisc are 84 de ani și este considerat în categorie de risc, mai ales că a avut probleme cu plămânii, în tinerețe
Papa Francisc are 84 de ani și este considerat în categorie de risc, mai ales că a avut probleme cu plămânii, în tinerețe

„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a declarat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată «Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură», a anunțat cu bucurie Ministerul Sănătății, duminică, pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a venit luni cu detalii, precizând că „doar în acest sens, nu în altul, Biserica se va implica în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor cu privire la această vaccinare. Doar cineva bine informat, din surse sigure, poate lua o decizie”. Inițiativa este, totuși, un pas important în plus, având în vedere numeroasele cazuri de slujbe ținute de preoți care sfidează măsurile de protecție (ÎPS Teodosie de la Constanța fiind cel mai bun exemplu).

„În mâna lui Dumnezeu stau și astfel de vaccinuri”

Pe de cealaltă parte, sunt și preoți responsabili, care cred în pericolul acestei pandemii. Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului anunță că se va vaccina atunci când îi va veni rândul, iar preotul Vasile Ioana le cere enoriașilor să nu lase problema vaccinării să-i învrăjbească. „Dumnezeu nu ne vrea proști, ne vrea inteligenți și informați. Patriarhia cu Ministerul Sănătății își dau mâna pentru a ajuta oamenii și este un lucru minunat”, a declarat el la Digi24. Părintele Constantin Necula susține că trebuie să să li se explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor: „A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos. Credincios însemană om cu încredere în Dumnezeu și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el. Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu, iar în mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”.

Papa Francisc se va vaccina anti-COVID


    Papa Francisc are 84 de ani și este considerat în categorie de risc, mai ales că a avut probleme cu plămânii, în tinerețeSursă foto: Gettyimages
Papa Francisc are 84 de ani și este considerat în categorie de risc, mai ales că a avut probleme cu plămânii, în tinerețeSursă foto: Gettyimages

Inclusiv Papa Francisc a anunțat că intenționează să se vaccineze anti-COVID săptămâna aceasta și chiar s-a programat. Într-un interviu acordat postului tv Canale 5, suveranul Pontif i-a îndemnat pe toți să se vaccineze pentru a-și proteja nu doar viața lor, ci și pe a celorlalți: „Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu sănătatea, cu viața ta, ci și cu a altora”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net