Avertisment sumbru: „Vom arde cu toții de vii în spitalele din România!”

Ultima actualizare:
Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici, trage un semnal de alarmă și spune că, dacă nu luăm rapid măsuri, vom avea la nesfârșit astfel de „accidente”
Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici, trage un semnal de alarmă și spune că, dacă nu luăm rapid măsuri, vom avea la nesfârșit astfel de „accidente”

Tragedia de la Spitalul din Piatra Neamț, în urma căreia 10 bolnavi de COVID au murit, arși de vii, și alții au fost răniți, a cutremurat o țară întreagă. Din nou ne întrebăm cum a fost posibil, se fac anchete, se caută vinovați, iar cazul e tratat ca fiind un „accident”. Ei bine, nu este singurul și, potrivit medicilor, nu va fi nici ultimul.

„Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu, pentru a evita în viitor situații similare. Este clar că trebuie trase învățămintele de aici, pentru a preveni astfel de accidente în alte părți”, a declarat președintele Klaus Iohannis duminică, la ieșirea dintr-o biserică unde s-a rugat pentru victimele incendiului de sâmbătă seara, de la Spitalul Județean Piatra Neamț.  

Avem o istorie bogată a incendiilor în spitale 

  • Autoritățile se poartă ca și cum e prima dată când se întâmplă așa ceva în România. Au uitat, se pare, că incendiile din spitale nu sunt o raritate. Chiar în vară a avut loc unul la Spitalul Orășenesc din Sinaia, izbucnit la subsolul clădirii, unde se afla stația de oxigen a spitalului.
  • În august 2019, un alt incendiu a izbucnit în secția exterioară de psihiatrie a Spitalului Municipal Oradea. 24 de persoane au fost evacuate, iar trei pacienți au suferit arsuri și intoxicații cu fum.
  • Cu două luni înainte arsese acoperișul Spitalului CFR din Constanța, din cauza „efectului termic generat de radiația solară”, scria atunci Mediafax. 
  • Să nu uităm de pacienta care a luat foc pe masa de operație, la Spitalul Floreasca, în decembrie 2019, sau de tragedia de la Maternitatea Giulești, când șase bebeluși au murit și alți cinci au fost grav răniți după ce o instalație electrică improvizat a cedat și a generat un incendiu. Iar acestea sunt doar câteva exemple, dintre cele mai recente. 

Infrastructura clădirilor e depășită 

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă seara într-un salon al secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Neamț
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă seara într-un salon al secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Neamț

Riscul producerii unor noi incendii va fi, de acum încolo, tot mai mare, atrag atenția medicii. Spitalele funcționează în clădiri extrem de vechi, au instalații electrice depășite, care nu mai pot face față suprasolicitării din secțiile de Terapie Intensivă, pline de luni de zile cu pacienți bolnavi de Covid. „Cu clădiri vechi de la începutul secolului trecut este imposibil să creezi protocoale, să amenajezi eficient spații pentru pacienții infectați. Aceste clădiri care au deja 70-80 de ani nu mai pot fi funcționale. Spitalele trebuie reconstruite, infrastructura trebuie reconstruită. O creștere a capacității de Terapie Intensivă care nu poate fi susținută de infrastructura circuitelor poate predispune la acest tip de tragedie”, a declarat pentru ziare.com Radu Tincu, medic primar în cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență București. Florin Rosu, șeful secției ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, atrage și el atenția că echipamentele medicale sunt „la limită, după ce de 9 luni funcționează fără întrerupere”. 

Tragedii precum cea de la Piatra Neamț se pot repeta oricând

„Ne aflăm în situația în care aceste tragedii se repeta oriunde în țară. Am răspuns epidemiei cu multă aparatură, fără să ne gândim și la securitate, care este ultima pe lista priorității spitalelor”, susține Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, conform Mediafax. 

Cezar Irimia: „Dacă nu luăm atitudine, vom arde cu toții de vii în spitale”


    Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici, trage un semnal de alarmă și spune că, dacă nu luăm rapid măsuri, vom avea la nesfârșit astfel de „accidente”
Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici, trage un semnal de alarmă și spune că, dacă nu luăm rapid măsuri, vom avea la nesfârșit astfel de „accidente”

Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, a declarat la RFI că „sistemul de sănătate este o rană deschisă”. „Până când autoritățile nu vor tăia în carne vie, până când nu vor înțelege că a bandaja superficial rănile nu reprezintă o soluție, noi, pacienții și medicii, vom arde de vii în spitale. Dacă nu luăm atitudine, lucrurile vor tergiversa și vom ajunge la același rezultat: vom arde cu toții de vii în spitalele din România!”, susține Cezar Irimia. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net