Zeci de mii de bătrâni nu vor primi pensii majorate

Zeci de mii de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate de câteva luni, a afirmat Ministerul Muncii. Conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice, este vorba despre 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor, care sunt întârziate la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung şi până la 6 luni de întârziere, iar media întârzierilor este între 1 şi 3 luni.

Noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a avut o primă întâlnire cu cei 42 de directori executivi ai caselor judeţene de pensii, plus cele ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi le-a cerut acestora să rezolve problemele până cel târziu în prima săptămână din luna decembrie.

“Nici un pensionar nu trebuie să se roage de casele judeţene de pensii să respecte legea şi termenul de 45 de zile în soluţionarea dosarului de pensionare. Pe tot parcursul procesului de verificare şi emitere a deciziei de pensionare, respectiv de recalculare, între angajaţii caselor judeţene de pensii şi pensionari trebuie să existe o comunicare clară şi asumată astfel încât oamenii să aibă încredere că instituţiile responsabile soluţionează cu celeritate fiecare dosar”, a adăugat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, citată de adevarul.ro. 

Recalcularea trebuia finalizată la 1 octombrie

Recalcularea pensiilor a demarat în toamna anului trecut, urmând să fie finalizată până la începutul lunii octombrie 2019.

b26-1-25-col_inquam_photos_octav_ganea.jpg

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că recalcularea pensiilor pentru peste 45.000 de persoane nu a fost încă finalizată
foto: INQUAM Photos

În primăvară, Marius Budăi, pe atunci ministru al Muncii, explica modalitatea în care sunt identificaţi pensionarii cărora li se aplică această măsură: „Au fost foarte multe întrebări: Oare mă încadrez şi eu la această lege de recalculare? Şi atunci am luat în discuţie o strategie prin care să-i identificăm pe toţi cei 100.000 de pensionari (care au lucrat în grupele I şi II de muncă – n. red.), din care 40.000 deja au primit acasă deciziile şi deja primesc diferenţele de bani. Pentru restul de până la 100.000 trimitem acasă informarea că se încadrează la această lege. Apoi, când voi termina acest demers, o să le transmit tuturor celor 5 milioane de pensionari din România, că dacă nu au primit scrisoarea acasă înseamnă că nu se încadrează”.

Pensiile și salariile nu sunt în pericol

Premierul Ludovic Orban a anunțat, ieri, la finalul reuniunii Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, că guvernul are ca obiectiv creșterea pensiilor și că ”nu se va atinge nimeni de pensiile pe care le au”, conform Hotnews. 

Totodată, Orban a spus că ”nici un angajat nu trebuie să se teamă că este în pericol de a i se scade salariul” și că va fi finalizat studiul de impact pentru creșterea salariului minim pe economie. 

Loading...