Vremea în luna septembrie în România. Recorduri de temperatură

Ultima actualizare:

    Temperatura maximă absolută pentru luna septembrie din România, este de 43,5 ºC, la Strehaia, în 8 septembrie 1946FOTO: Click!
Temperatura maximă absolută pentru luna septembrie din România, este de 43,5 ºC, la Strehaia, în 8 septembrie 1946FOTO: Click!

Se strică vremea în acest weekend. În zilele de 14 – 17 septembrie, temperaturile vor coborî cu până la zece grade față de începutul lunii septembrie. Temperatura maximă absolută pentru luna septembrie din România, este de 43,5 ºC, la Strehaia, în 8 septembrie 1946. Recorduri de temperatură, în ultimii 60 de ani.

Luna septembrie este prima lună de toamnă, dar păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară. Cel puţin în primele două decade, vremea este, de regulă, călduroasă, spun meteorologii ANM.

”Valorile temperaturilor medii lunare înregistrează o scădere destul de mică comparativ cu ultima lună de vară, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mult mai răcoroase. Din datele înregistrate în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii septembrie depăşeşte 18ºC doar în Lunca Dunării, pe Litoral şi izolat, în Delta Dunării. În Câmpia Română, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Câmpia de Vest, în estul și sudul Moldovei, mediile de temperatură a aerului se situează între 16 şi 18ºC. Valori mai moderate, între 12 si 16ºC, sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1500 m) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 8 şi 12ºC. În zonele montane mai înalte (peste 1500 m) aceste valori coboară până la 4 - 8ºC, iar la Vf. Omu chiar sub 3ºC”, spun meteorologii ANM.

Recorduri de temperatură în luna septembrie

De-a lungul timpului, au existat ani în care luna septembrie a fost una deosebit de caldă. La 26 staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii a fost cuprinsă între 39 și 43,5 ºC.

19 dintre aceste maxime au fost înregistrate în perioada 7 – 9 septembrie 1946, două în 1952, pe 1 septembrie și numai câte una în 1962, respectiv 1968.

  • Temperatura maximă absolută lunară din România, înregistrată la staţiile meteorologice, este de 43,5 ºC, la Strehaia, în 8 septembrie 1946.
  • Maxima absolută de la Bucureşti a fost de 39,6 ºC, înregistrată în 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret.
  • La staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a lunii septembrie s-a înregistrat tot în septembrie 1946, în două zile consecutive, 8 şi 9 septembrie şi are valoarea de 38,6 ºC.
  • Temperatura minimă absolută din această lună scade la aproape toate staţiile meteorologice sub 0 ºC.
  • Temperatura minimă absolută a lunii septembrie este -15,0 ºC, înregistrată la Vf. Omu, în data de 28 septembrie 1935.

Recorduri de precipitații în luna septembrie

Precipitaţiile din septembrie sunt mai reduse cantitativ, în medie, faţă de cele din lunile de vară.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2018, la stațiile meteorologice din rețeaua ANM, se constată că în luna septembrie cad între 30 și 50 l/mp de precipitații în sudul și estul țării, iar în Transilvania, Bucovina, Maramureș cad între 50 și 75 l/mp.

  • Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată în România este de 434,7 l/m2 la Piatra Neamţ, în anul 1912.
  • Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice, este 161,4 l/m2 şi a fost înregistrată la Bucureşti-Filaret, în data de 20 septembrie 2005.

Citește și:

9 sfaturi ca să te fereşti de furtună

Cum ne pregătim garderoba pentru toamnă

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net