VIDEO Crimă din gelozie la Arad

VIDEO Crimă din gelozie la Arad

Ultima actualizare:
image

Un copil de 10 ani din Arad a fost, azi-noapte, martorul unor scene de neimaginat.

Orbit de gelozie, tatăl său i-a omorât mama, apoi s-a aruncat în gol de la etajul nouă. După ce şi-a revenit, băiatul a sunat la 112, pentru a anunţa tragedia. 

Cei doi soţi erau căsătoriţi de 22 de ani şi păreau cuplul perfect. Până în urmă cu 3 ani, însă, când bărbatul de 40 de ani şi-a pierdut slujba şi nu şi-a mai găsit alta, iar femeia de 38 de ani era singura care aducea bani în casă. Din acel moment au început problemele. Între timp, femeia a intentat divorţ, iar sentinţa a fost dată în octombrie anul trecut. De dragul copilului, dar şi la insistenţele bărbatului, cei doi au continuat să locuiască împreună.

Problemele nu au dispărut, însă, nici aşa şi s-a ajuns la tragedie.

După discuţiile cu vecinii şi cercetările la locul crimei, anchetatorii au făcut publice primele concluzii

Baiatul de zece ani a fost dat în grija mătuşii materne şi va fi sub supravegherea celor de la Protecţia Copilului.

Conform procedurii, procurii din Arad au deschis dosar penal in REM pentru omor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
index (1) webp
facultate istock jpg
image
image