VIDEO Băile Herculane, în ruină

Ultima actualizare:
image

E dezastru la Băile Herculane, după ce acoperişul clădirii de patrimoniu care a găzduit Băile Imperiale Neptun s-a prăbuşit.

Rămas în paragină, locul în care cândva veneau cu mare pompă la tratament capete încoronate ale Europei a ajuns o ruină. Iar zilele trecute, zăpada şi ploile au desăvârşit lipsa de interes a autorităţilor.

Construite în urmă cu două secole, Băile Neptun au fost perla staţiunii Băile Herculane. Aici venea la tratament întreaga familie imperială austro-ungară, dar şi nume mari ale spiritualităţii româneşti.

Clădirea este acum un adevărat pericol public. Ea ar fi trebuit conservată dar, proiectul iniţiat anul trecut de un grup de arhitecţi voluntari din Timişoara bate pasul pe loc. Imobilul are un statut juridic incert şi, se pare, nu se poate face nimic.

Nici turiştii, dar nici localnicii, nu înţeleg de ce astfel de clădiri de patrimoniu ajung ruine. Ei dau vina doar pe nepăsarea autorităţilor.

Situaţia Băilor Imperiale Neptun este critică, iar Consiliul local din Băile Herculane urmează să ia o decizie în privinţa măsurilor urgente ce trebuie luate.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nadya Grisczenkow, foto Instagram jpg
Cuplu - bagaje - aeroport- vacanta - turism - FOTO Shutterstock
tunel erdstall jpg
Calorifer shutterstock 2096791672B jpg
petre alin webp
reubens stock photos ai generated 9753234 1280 jpg
avocatul poporului  jpg
traseu spre Cascada Bâlea (8) jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net