Valeriu Gheorghiță a vorbit cu bărbatul vaccinat din greșeală cu Moderna în loc de Pfizer. Va primi adeverință de vaccinare

Ultima actualizare:
vaccin covid seringa jpeg

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, l-a sunat, miercuri, pe tânărul vaccinat cu Moderna în loc de Pfizer.

Gheorghiță a solicitat contactul tânărului vaccinat cu Moderna în loc de Pfizer, la Centrul de Vaccinare de la Romexpo, a vorbit la telefon cu acesta pentru a-l liniști din punct de vedere medical, după ce tânărul a explicat că i s-a spus că nu va primi adeverință de vaccinare decât dacă pe ea va scrie că a fost vaccinat tot cu Pfizer și la rapel, lucru cu care nu a fost de acord.

În cazul său nu se impune realuarea schemei de imunizare, iar starea lui actuală este bună, transmite CNCAV, potrivit Mediafax. De asemenea, s-a solicitat DSP București efectuarea unei evaluări oficiale la centrul de vaccinare de la Romexpo, pentru verificarea modului în care procedurile în vigoare au fost respectate, implementarea delimitării fluxurilor, în funcție de tipul vaccinurilor utilizate, respectiv remedierea eventualelor disfuncționalităților constatate.

CNCAV precizează că tânărului îi va fi eliberată adeverința de vaccinare unde va fi menționat tipul vaccinului administrat la rapel. Acesta a fost vaccinat cu Pfizer ca primă doză, iar la rapel, din greșeală, i s-a administrat vaccin de la Moderna. Tânărul a aflat că a primit doza greșită abia după ce a fost vaccinat.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sarmale , masa de Craciun FOTO Shutterstock
gara jpg
ingredientele secrete pe care le adauga gospodinele la varza murata jpg
1 mancare de craciun jpg jpeg
border collie 4913691 1280 jpg
image png
people 9119117 1280 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net