Vaccinarea obligatorie, pentru prima dată în România. Ce instituție o impune

Ultima actualizare:

    Primăria municipiului Râmnicu Vâlceafoto: Facebook
Primăria municipiului Râmnicu Vâlceafoto: Facebook

Angajații primăriei din Râmnicu Vâlcea vor fi primiți la serviciu doar dacă sunt vaccinați, trecuți prin boală, sau testați o dată la 2-3 zile. Primarul a dat miercuri o dispoziție oficială în acest sens, care va intra în vigoare de la 1 octombrie.

„Din respect pentru cetăţenii cu care interacţionează zilnic, de la 1 octombrie, funcţionarii Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea vor putea veni la lucru numai dacă sunt vaccinaţi anti-Covid-19 sau fac dovada că nu sunt infectaţi cu coronavirus. Prin Dispoziţia Primarului nr. 1676/01.09.2021, în contextul generat de evoluţia actuală a pandemiei de Covid-19 şi în vederea limitării răspândirii virusului, au fost stabilite mai multe reglementări ce îi vizează pe funcţionarii din cadrul aparatului de specialitate al primarului (inclusiv Direcţia Poliţiei Locale, Direcţia Economico-Financiară, Direcţia de Urbanism sau Direcţia de Evidenţă a Persoanelor), precum şi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială”, anunță primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o postare pe Facebook.

Astfel, angajații vor putea merge fizic la serviciu doar dacă:

  • Sunt vaccinați cu schemă completă;
  • Prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore;
  • Au trecut prin boală în ultimele 6 luni;
  • Dețin un document eliberat de un medic specialist din care rezultă că, din motive medicale, nu i se recomandă vaccinarea.

Măsura este motivată de necesitatea de a-i proteja de infectare pe cetățenii care interacționează zilnic cu funcționarii municipalității.

Deocamdată, vaccinarea nu este obligatorie în România. Se discuta despre impunerea ei în rândul anumitor categorii profesionale (cadre medicale, profesori), dar deocamdată proiectul nu a fost dus la bun sfârșit. „Vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, nu suntem pregătiți ca societate pentru acest tip de abordare. Este important ca la baza deciziei să rămână dorinţa persoanei, în baza informaţiilor pe care le are”, declara luna trecută medicul Valeriu Gheorghiță. Vicepremierul Dan Barna nu elimină, totuși, scenariul obligativității: „Astăzi, nu discutăm despre vaccinarea obligatorie pentru nicio categorie, însă nu este un scenariu care trebuie eliminat pentru că lucrurile, dacă se vor agrava, vor trebui luate măsuri”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net