Uite câţi bani vei lua la pensie în funcţie de salariu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Guvernanţii vor să modifice modul de calcul al pensiei. Până atunci însă, iată cum se calculează acum! Spre deosebire de pensia privată obligatorie, pentru care ni se reţine lunar 2% din venit şi banii se strâng în contul personal, cea de la stat are o anumită formulă, pe care puţini o cunosc.

Cine a împlinit vârsta de 65 de ani poate ieşi la pensie liniştit. Aceasta este vârsta care le permite, în prezent, românilor să se pensioneze după 30-35 de ani de muncă. Dar cum ajung autorităţile să calculeze cât îţi revine lunar la bătrâneţe? Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. 

Pentru a calcula punctajul lunar, se împarte venitul din fiecare lună, din prima zi de activitate până în ultima, la venitul mediu brut din anul respectiv. Urmează calculul punctajului anual prin adunarea sumelor din fiecare lună şi împărţirea lor la 12, formulă care se repetă pentru fiecare an de muncă.

Toate punctajele anuale se adună şi se împart la vechimea avută. Astfel, rezultă punctajul mediu anual, adică numărul de puncte pe care ai reuşit să le acumulezi de-a lungul perioadei. 

Pentru calculul punctajului mediu anual se iau în considerare salariul şi sporurile permanente pentru care s-au plătit contribuţii.

Valoarea pensiei rezultă din înmulţirea punctajului mediu anual cu punctul de pensie, care variază în funcţie de salariul mediu brut pe economie. Cu cât acesta e mai mare, punctul de pensie creşte. Acum, este de 1.100 lei. 

De exemplu, un bărbat cu un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, care a adunat un total de 55,47287, are un punctaj mediu anual de 1,58493. Acesta se va înmulţi cu valoarea punctului de pensie, 1.100 lei, şi va rezulta o pensie de 1.743 lei. Pe de altă parte, cine a încasat toată viaţa salariul minim şi a cotizat peste 40 ani la fondul de pensii, va avea un punctaj de doar 0,45, adică un venit lunar de 495 de lei. Sub pensia socială, care este de 650 de lei, ceea ce înseamnă că statul va completa diferenţa. 

Dacă omul a fost remunerat până în 1990 cu salariul mediu brut la nivel naţional, după care, odată cu privatizarea întreprinderii, a primit doar salariul minim pe economie, calculul indică un punctaj undeva la 0,65, adică o pensie 715 lei.

În ţara noastră sunt puţin peste 5 milioane de pensionari, iar pensia medie e de 1.031 lei.

Noua lege a pensiilor va intra în dezbatere

Noua lege a pensiilor, care ar fi trebuit deja făcută publică, aşa cum a promis ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, va intra în dezbatere abia luna viitoare şi vizează „îndreptarea inechităţilor istorice” dintre pensionari, informează adevarul.ro. Oameni cu stagii egale, condiţii similare, au pensii diferite. Asta e o inechitate care va fi îndreptată. Este o lege a justiţiei sociale. Nici o pensie nu scapă. Toate pensiile vor creşte. Recompensează mai bine munca. Această nouă lege va mări ritmul de creştere. Introducem 100% principiul contributivităţii. Cei care lucrează la companii care nu le plătesc asigurările sociale pot avea probleme. Fiecare angajat va avea o informare anuală cu numărul de puncte acumulat”, a explicat liderul PSD, Liviu Dragnea. Specialiştii spun însă că mulţi se vor trezi cu pensii mai mici, exact ca în cazul Legii Salarizării.

image
image
image
image
image
image
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
image
actualitate.net
image
actualitate.net