Trenul de la Gara de Nord la aeroport. Ion Țiriac pierde lupta cu CFR

Ultima actualizare:

    Ion Țiriac se opune ca trenul spre Aeroportul Otopeni să fie construit, dar CFR demarează licitația
Ion Țiriac se opune ca trenul spre Aeroportul Otopeni să fie construit, dar CFR demarează licitația

Supărarea lui Ion Țiriac pe trenul către Aeroportul Otopeni nu i-a speriat deloc pe cei de la CFR. Chiar dacă miliardaul nu-și dorește ca linia ferată să fie construită pe terenul său, autoritățile continuă procedura pentru a putea demara lucrările.

Ion Ţiriac a tunat şi a fulgerat la începutul săptămânii trecute! A declarat public că nu vrea ca trenul care e programat să meargă la Aeroportul Otopeni să treacă pe terenul său.

Acesta are un lot, fix la doi kilometri, în linie dreaptă, de Henri Coandă, pe care zice că vrea să construiască o universitate.

Tot acolo are şi un patinoar, deschis în 2016, iar zgomotul de fond l-ar deranja.

Ion Țiriac crede că decizia CFR este iresponsabilă

“Proximitatea actualului traseu va face imposibilă continuarea activităţii patinoarului şi a sălii de gimnastică în condiţii optime... Proiectul universităţii este, de asemenea, compromis de această nouă cale ferată care ar urma să traverseze campusul într-un mod care l-ar face complet inutilizabil, atât din perspectiva accesibilităţii, cât şi din cea fonică”, a transmis Ion Ţiriac printr-un comunicat de presă intitulat “Decizia iresponsabilă a Ministerului Transporturilor compromite proiectele de interes public ale Fundaţiei «Ion Ţiriac»”.

În plus, magnatul a amenințat că va renunța la toate proiectele publice pe care la are în plan ăentru zona Otopeni.

CFR a demarat licitația pentru consultața lucrării

Iată însă că autoritățile nu s-au lăsat intimidate și au anunțat că demarează licitația pentru servicii de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor de ”Modernizare a liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București, Faza I: Racord cale ferată la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27 februarie 2019, iar contractul se ridică la 6,96 milioane lei. Banii vor fi asigurați din fonduri europene.

”Criteriul de atribuire urmărește cel mai bun raport calitate-preț, astfel că oferta financiară va avea o pondere de 60%, iar oferta tehnică de 40%„ anunță CFR pe SEAP.

Potrivit descrierii proiectului, consultantul ce urmează să fie selectat va trebui să asigure supervizarea lucrarilor de proiectare și execuție, administrarea corectă a contractului, cu consilierea CFR SA pe probleme contractuale, asigurarea unui sistem de contabilitate corespunzător și înregistrarea progresului lucrărilor, asistarea CFR SA în planificarea la timp a fondurilor, asistarea CFR SA în managementul de proiect, monitorizarea și evaluarea activității antreprenorului.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net