Tragedie în Vrancea! O poliţistă beată a provocat un accident şi a fugit de la locul faptei

Ultima actualizare:

    Poliţista si ceilalţi doi pasageri, şi ei oameni ai legii, au fugit de la locul accidentului
Poliţista si ceilalţi doi pasageri, şi ei oameni ai legii, au fugit de la locul accidentului

O poliţistă din Vrancea, aflată în stare avansată de ebrietate, a provocat un accident teribil vineri dimineaţă, în Focşani, iar apoi a fugit de la locul accidentului, împreună cu alţi trei oameni ai legii aflaţi în maşină.

Poliţista, care lucrează la serviciul Economic, era beată la volan şi se afla în maşină cu alţi doi poliţişti. Cei trei au făcut câteva ture prin Focşani, au mers de câteva ori în sens invers într-un sens giratoriu, iar apoi şoferiţa, aflată în stare avansată de ebrietate, a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin într-o staţie de autobuz. Bolidul pe care îl conducea a ras totul în cale şi s-a oprit într-un chioşc de ziare, în care se afla o femeie. Aceasta din urmă a ajuns la spital cu ambele picioare rupte.

Imediat după producerea accidentului, atât şoferiţa, cât şi ceilalţi doi poliţişti aflaţi în maşină au fugit de la faţa locului, scrie România TV.

După o oră de la producerea accidentului, femeia s-a întors pentru a întreba dacă femeia din chioşc a murit, iar când i s-a spus că nu, a plecat din nou. După încă o oră s-a predat la poliţie şi, din primele informaţii, avea o alcoolemie de 0,56 la mie şi urmează, probabil, să fie reţinută.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
plante de apartament jpeg
soferi lasati fara permis jpg
benzinarie pixabay jpg
Vila Reginei Maria Mamaia 3 jpg
image png
Zahăr vs îndulcitori artificiali FOTO Shutterstock
munte frig iarna istock jpg
image
image