«Suntem ţinuţi ca nişte animale». Condiţii mizere la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova

Ultima actualizare:

    Pacienţii celui mai mare spital din Oltenia dorm cu aerotermele la cap
Pacienţii celui mai mare spital din Oltenia dorm cu aerotermele la cap

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova nu are nici căldură şi nici apă caldă. Bolnavii spun că sunt nevoiţi să-şi aducă de acasă pături sau calorifere pentru a putea sta în saloane. Inclusiv personalul medical se plânge de condiţiile în care trebuie să lucreze.

Bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova sunt nevoiţi să îndure frigul din saloane, conform adevarul.ro. Oamenii dorm îmbrăcaţi, cu căciuli pe cap sau acoperiţi cu câte 2-3 pături. “Este foarte frig. Eu sunt bolnav de cancer şi sunt nevoit să vin să-mi fac tratamentul cu citostatice. Noaptea dorm cu aeroterma la cap. Suntem ţinuţi ca nişte animale”, a declarat o pacientă internată la secţia de Oncologie a spitalului. “Unele aeroterme şi calorifere electrice le-am adus noi de acasă, altele le-au cumpărat medicii şi asistenţii, au pus mână de la mână. Nu e normal să se întâmple asta”, spune un alt pacient.

Şi iarna trecută bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova au fost nevoiţi să-şi aducă de acasă radiatoare şi aeroterme
Şi iarna trecută bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova au fost nevoiţi să-şi aducă de acasă radiatoare şi aeroterme

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă susţine că încearcă de luni întregi să rezolve problema. “De vină sunt schimbătoarele de temperatură care sunt extrem de vechi. Nu au fost înlocuite de peste 10 ani. S-a organizat licitaţie în vară şi firma care a câştigat ne-a transmis că în câteva zile vin instalaţiile şi imediat le vom monta. Sperăm ca la sfârşitul săptămânii spitalul să aibă căldură”, a declarat Cristiana Geormăneanu, purtător cuvânt SJU Craiova.

Două spitale pentru copii, fără apă caldă şi în Bucureşti

Şi în Bucureşti sunt două spitale pentru copii care au rămas fără apă caldă şi căldură. Spitalul pentru Copii “Marie Curie” şi Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie “Dr. Nicolae Robănescu” nu au avut apă caldă şi căldură timp de peste 3 zile săptămâna trecută, iar acum au rămas din nou în frig timp de 48 de ore, conform unei informări transmise de RADET către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

„Ne vom descurca cu ajutorul aerului condiţionat din spital, iar în ceea ce priveşte apa caldă, avem boilere, vom încălzi şi apa. Ne vom descurca”, a declarat Daniel Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie”. Potrivit lui Alexandru Burghiu, director general a Termoenergetica - compania care va prelua activitatea RADET -, situaţia de la cele două spitale este cauzată de lucrările de reparaţii la magistrala de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu. „Potrivit legislaţiei în domeniu, orice spital are obligaţia legală de a asigura o sursă suplimentară de apă caldă şi căldură, ţinând cont de specificul activităţii”, a declarat Alexandru Burghiu pentru Mediafax.Cele două spitale au, împreună, peste 400 de copii internaţi.

“Marie Curie” este unul dintre spitalele afectate de reparaţiile RADET
“Marie Curie” este unul dintre spitalele afectate de reparaţiile RADET

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net