Specie nouă în fauna României! Un peşcăruş american în Oltenia

Ultima actualizare:

    Pentru prima oară, a fost observat un pescăruș nord american în Româniafoto: Szabo Jozsef
Pentru prima oară, a fost observat un pescăruș nord american în Româniafoto: Szabo Jozsef

Fauna României s-a îmbogățit cu o nouă specie. Pentru prima oară, a fost observat un pescăruș nord american în România. Este vorba despre „Pescărușul lui Franklin” (Larus pipixcan), specie observată pentru prima oară în județul Olt, la Slatina.

Observația a fost făcută de unul din membrii fondatori ai Societății Ornitologice Române, Szabó József junior, alături de prietenul său, Pál Lajos, potrivit comunicatului de presă emis de Societatea Ornitologică Română (SOR).

Cei doi păsărari se aflau pe cursul inferior al Oltului, într-o excursie de observare a păsărilor în data de 26 decembrie 2016.  Era sfârșit de an, iar cei doi erau angrenați în realizarea listei anuale, un fel de concurs (“Big Year”) între păsărari care constă în observarea unui număr cât mai mare de specii pe un teritoriu dat (în cazul de față suprafața României) pe perioada unui an calendaristic.


    foto: Szabo Jozsef
foto: Szabo Jozsef

„Colegul și prietenul meu Pál Lajos, cu care pornisem, avea 314 specii pe lista lui anuală, un număr ce nu a fost atins niciodată într-un singur an la noi, iar eu eram la 305 - un număr acceptabil, având în vedere că nu văzusem o multitudine de specii comune cum ar fi sitarul de pădure sau fluturașul de stâncă. Am ajuns aproape de orașul Slatina unde, înainte de intrarea în oraș dinspre Craiova, ne-am oprit la pod să mai aruncăm o privire pe lac înainte să se întunece. În fața noastră la vreo 100 de metri era un stol de 200-300 de exemplare de  pescăruși râzători (Larus ridibundus), iar pe apă stoluri răzlețe de rațe sunătoare. După ce am "scanat" cu binoclul lacul și nu mi-a sărit nimic în ochi, m-am hotărât să mă uit cu luneta la pescăruși, doar-doar găsesc vreunul cu inel color. Uitându-mă la picioarele roșii ale pescărușilor râzători din fața stolului, dintr-o dată am zărit un pescăruș care era diferit, într-o zonă cu mai puține păsări. Avea cioc negru, frunte albă, iar restul capului negru cu un inel orbital alb și cu o statură puțin mai mică, din câte am putut vedea, și spatele gri închis ca la un pescăruș sur. În acel moment, i-am zis lui Lajos să vină și el să se uite și m-am repezit la mașină, mi-am luat aparatul foto pe care l-am așezat pe parapetul de beton de pe marginea digului și am început să fac poze. Cuvintele pe care le-am rostit în acele câteva minute nu le pot reproduce, însă pentru amândoi un lucru era clar și anume că este o specie nouă pentru fauna României. Am făcut puțin peste 200 de imagini, majoritatea catastrofale, dar la unele am reușit cumva să țin aparatul să nu se miște”, a povestit Szabó  József junior.

La trei săptămâni, pasărea a fost observată din nou cu ocazia Numărătorii de Iarnă a Păsărilor Acvatice (Midwinter WaterFowl Counts), program pan european de monitorizare a păsărilor sălbatice.

„Pe Olt nu vedeam decât câteva zeci de exemplare de pescăruși râzători, iar seara se adună peste două-trei sute, în unele cazuri și mai mulți. Cine are timp, merită să caute specia care posibil iernează în zonă”, a mai spus Szabó József junior.

Pescărușul lui Franklin

Pescărușul lui Franklin cuibărește în America de Nord și iernează pe coasta vestică a Americii de Sud. Anual sunt văzute exemplare și în Palearcticul de vest, dar sunt notate mai puțin de zece observații în fiecare an. Pe parcursul lunii decembrie 2016, specia a mai fost observată în Belgia și în Danemarca. Este una dintre puținele specii din avifauna originară de pe continentul american care a fost observată în țara noastră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net