Autostrada Lugoj-Deva, construită în bătaie de joc. Spaniolii au lăsat cratere

6-act-4-2col.jpg

Autostrada Lugoj-Deva
Așa arată acum terasamentele pe lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva

România a ajuns bătaia de joc a constructorilor străini. După italienii de la Salini Impregilo, care au construit autostrada ce s-a surpat, şi spaniolii de la Comsa au făcut o lucrare la fel de proastă. Comisia de recepţie a descoperit faptul că lotul 3, din Lugoj-Deva, este nesigură şi nu poate fi dată în circulaţie.

”Au făcut o lucrare în bătaie de joc, care trebuie refăcută. Materialele sunt de proastă calitate, nu au respectat proiectul. Este o lucrare greşită, pereţii pot oricând să cadă, s-au surpat şi nu-şi asumă nimeni răspunderea”,  au declarat pentru Click! surse oficiale. Dar cum s-a ajuns în situaţia ca spaniolii să construiască fără simţ de răspundere, în condiţiile în care a existat un consultat care i-a supervizat? Oficialii spun că acesta a notat în raport faptul că lucrările de pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva nu sunt în regulă, dar că la final a dat aviz pozitiv pentru recepţie.

”Consultantul s-a înţeles cu cei de la Comsa şi iată cum am ajuns în situaţia în care avem un lot de autostradă care nu poate fi dat în circulaţie, pentru că este nesigur”, au explicat sursele noastre. Şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a mers ieri pe şantier şi l-a ameninţat pe constructor cu rezilierea. Lotul 4 este finalizat, s-a făcut recepţia şi va fi dat în trafic cel târziu marţi, (n.r. 20 august). Antreprenorul spaniol a fost notificat pentru neconformităţile găsite la lotul 3, care ţin de siguranţa traficului. Are termen zece zile ca să le remedieze, dacă nu, Compania Naţională de Infrastructură Rutieră va  prelua autostrada, va face acele remedieri, care se pot face în zece zile, şi va da drumul traficului. Nu am nimic cu constructorii străini, dar nu poţi să vii în România şi să-mi impui. Nu faci nici o concesiune cu mine, nici cu românii”, a afirmat Cuc. Specialiştii de la asociaţiile de infrastructură spun că ministrul ştia de faptul că lotul 3 are probleme de siguranţă, dar că nu a făcut nimic. Şi asta pentru că spaniolii ar fi făcut presiunui politice ca lucrarea lor să fie recepţionată. Loturile 3 şi 4 se întind pe 43 km şi ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut. 

6-act-1-3col-autostrada.jpg

Compania de autostrăzi a refuzat să dea în folosinţă lotul 3 din Autostrada Lugoj - Deva pentru că este nesigur

 

Italienii au făcut o autostradă care s-a surpat 

„Nu cedez la şantaje de doi lei. Pentru că au fost probleme pe acel lot noi nu putem risca să avem un Sibiu - Orăştie”, a declarat Răzvan Cuc. Salini Impregilo este compania italiană care a lucrat la lotul 3, lung de 22 de kilometri, al Autostrăzii Orăştie-Sibiu. Acest lot, construit cu întârziere, a fost deschis traficului cu o zi înainte de alegerile prezidenţiale din 2014. La câteva săptămâni de la inaugurare, asfaltul a început să se crape. În ciuda asigurărilor date de autorităţi şi a eforturilor de a remedia problema, crăpăturile au reapărut, tot mai mari şi mai dese. În cele din urmă, alunecarile de teren au făcut ca pe lot să nu se mai poata circula. În cele din urmă, în 2016, Compania de Autostrăzi a refuzat să mai facă plăţi către italieni şi nici nu a mai eliberat garanţia de bună execuţie. Ulterior, contractul a fost reziliat, iar Compania a terminat lucrările în regie proprie, în 9 luni. A demolat şi a refăcut de la zero o porţiune de 200 de metri pătraţi. 

Loading...

Citește și

  • De la începutul anului 2014 au demarat lucrările la Lotul trei al autostrăzii A1 Lugoj - Deva, un tronson de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea. Constructorii estimează că le vor finaliza în vara acestui an, cu o întârziere de trei ani faţă de termenul prevăzut în contractul iniţial.

  • Gata, se termină şantierul! Construcţia nodului rutier de la Şoimuş, una dintre cele mai importante conexiuni ale Autostrăzii Lugoj – Deva, a ajuns la final.