Scandal pe salariile angajaților de la Metrorex. Leafa medie depășește 7.000 de lei

Ultima actualizare:

    Mecanicii de la Metrorex sunt printre cei mai bine angajați ai companiei
Mecanicii de la Metrorex sunt printre cei mai bine angajați ai companiei

”Bugetul nu este un sac fără fund”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta a trimis Corpul de Control la Metrorex, nemulțumit de creșterea salariilor. Un angajat primește lunar o leafă medie ce depășește 7.000 de lei net, în condițiile în care veniturile realizate de companie sunt extrem de mici.

Cătălin Drulă vrea să pună capac cheltuelii banilor publici în orice condiții. Demnitarul a spus că este inadmisibil că salariile celor circa 5.500 de angajați din Metrorex au crescut de la 1 noiembrie cu 18%, deși, din cauza pandemiei, numărul de călători și încasările au scăzut.

Acesta vrea să știe cum s-a negociat noul contract de muncă și cum s-a ajuns la acea majorare salarială pe care bugetul nu o poate susține.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: ”Situația Metrorex este dificilă”

”Situația companiei, care gestionează metroul bucureștean, este foarte dificilă. Dacă acum 5 ani, compania acoperea circa 58% din cheltuieli din veniturile proprii, astăzi acest procent a scăzut la mai puțin de 30%. Diferența este acoperită prin subvenție de la bugetul național, prin Ministerul Transporturilor. În 2016, această subvenție era de 297 milioane de lei, iar anul trecut a ajuns la 683. Pentru 2021, suma cerută de Metrorex este de 1.040 miliarde de lei. O sumă care nu poate fi acoperită de bugetul de stat, și care ar însemna aproximativ 17% din bugetul Transporturilor, partea națională, în afară investițiilor din fonduri europene. Ca să fie limpede, aceștia sunt banii strânși din taxele și impozitele românilor din toată țara. Și dacă merg la metroul bucureștean, nu merg către alte cheltuieli și investiții din țară”, a precizat Cătălin Drulă.


    Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, nu mai vrea ca bunul public să fie risipit
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, nu mai vrea ca bunul public să fie risipit

Ministrul explică și de ce s-a ajuns în această situație: au crescut enorm cheltuielile salariale.

Acesta arată că, deși anul trecut traficul de călători s-a prăbușit din cauza pandemiei, ducând la o scădere a veniturilor cu 126 milioane lei, în luna septembrie 2020 la Metrorex s-a negociat o creștere de 18% a salariilor.

Creșterile cu personalul Metrorex s-au triplat

”Dacă în 2016 cheltuielile cu personalul la Metrorex erau aproximativ 333 de milioane lei, în 2020 acestea au ajuns la 627 milioane lei, iar pentru 2021 sunt previzionate să crească până la 876 milioane lei. Adică aproape triplu! Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate ca, în vreme ce milioane de români au avut de suferit financiar din cauza pandemiei, în timp ce ai pierderi enorme de venituri, să crești cheltuielile salariale de asemenea manieră”, punctat Drulă.


    Graficul creșterilor salariale comparativ cu cel al veniturilor aduse de Metrorex
Graficul creșterilor salariale comparativ cu cel al veniturilor aduse de Metrorex

În acest moment, salariul mediu la Metrorex depășește 7.000 de lei, bani în mână, deși sindicaliștii infirmă această sumă dată chiar de șeful de la Transporturi. În plus, numesc informațiile făcute publice ca fiind ”aberante”.

Sindicaliștii de la Metrorex: ”Mulți angajați nu au sărbători”

”Salariații de la metrou beneficiază de anumite sporuri  la salariu deoarece mulți dintre aceștia își desfășoară activitatea în program de lucru numai de noapte, în subteran, în zile în care potrivit legii nu se lucrează, acumulând și multe ore suplimentare din cauza lipsei de personal calificat și autorizat. Mulți nu au Paște, nu au Crăciun și nici Revelion, astfel că bucureștenii să beneficieze tot timpul de acest mijloc modern de transport în condiții de maximă siguranță. Activitatea de la metrou se desfășoară în condițiile în care nivelul maxim admisibil al noxelor este depășit de 8 ori. Deficitul de personal de la metrou este recunoscut atât de către conducerea executivă a Societății, cât și de reprezentanții MT, fiind bine cunoscut faptul că s-au înregistrat un mare număr de pensionari, concomitent cu darea în exploatare a Magistralei 5 de metrou. De fapt în ultimii 5-6 ani s-au dat în exploatare 12 stații și 2 Depouri de metrou, timp în care mulți dintre salariații Metrorex, încadrați în grupele 1 sau 2 de muncă și-au depus dosarele de pensionare. Aceste lucruri ar trebui să le cunoască domnul ministrul Drula înainte de a îi acuza pe sindicaliștii de la metrou și pe liderii acestora de situația financiară precară a Societății. Nu sindicaliștii și liderii acestora au semnat contracte de sute de milioane de euro cu Alstom și au pierdut procese de sute de milioane de euro cu Astaldi!”, au transmis sindicaliștii de la metrou, al cărui lider este Ion Rădoi.

Cătălin Drulă despre sindicalistul Ion Rădoi: ”Își dă aere de șef de cartel”

Despre acesta, ministrul Drulă spune că este un domn vocal, care le-a vândut angajaților iluzii.


    Ion Rădoi este lider de sindicat la Metrorex de peste 22 de ani
Ion Rădoi este lider de sindicat la Metrorex de peste 22 de ani

”Lideri care își dau aere de șefi de cartel și se comportă de parcă bugetul statului, strâns din taxele și impozitele tuturor românilor, este un sac fără fund. Creșterile salariale, pe seama bugetului de stat, fără fundament în creșteri de venituri sau eficiență, nu sunt acceptabile”, a avertizat demnitarul.

Salariații Metrorex au mai multe benefici pe lângă banii primiți lunar. Ei primesc tichete de masă, unul având valoarea de 20 de lei, pentru fiecare zi lucrată. Biletele de odihnă și de tratament se decontează cu 75%, au parte de 50% din costul abonamentelor pe calea ferata si rutieră și li se decontează 99% din prețul cazării la Hotelul Zamora, din Bușteni.

Citește și: 

Cine este Cătălin Drulă, propunerea lui Barna pentru șefia Camerei Deputaților

Ministrul Cătălin Drulă schimbă proiectarea drumurilor. Vrea benzi mai largi pentru autostrăzi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net