Salvatorii români din Albania, premiaţi! Ce cadou emoționant au primit de la albanezi, de 1 Decembrie

salvatori-romani-albania.jpg

Salvatorii români din Albania
Salvatorii români din Albania s-au întors acasă
Foto: a1.ro

Salvatorii români care au ajutat la căutările victimelor din Albania s-au întors acasă de 1 Decembrie. Aceștia vor fi premiați de autoritățile de la București. Cel mai special cadou l-au primit, însă, de la albanezi, chiar de Ziua Națională. România a trims în mai puţin de 24 de ore de la dezastru produs în Albania o echipă formată din 52 de pompieri, special pregătiţi pentru astfel de misiuni.

Un mesaj de mulțumire a fost proiectat pe panou, în piața centrală din Tirana, potrivit observator.tv. Militarii români au mărturisit că imaginile dezastrului produs de cutremurul din Albania i-a marcat. Salvatorii s-au întors acasă după șase zile de căutări printre ruine. Pe aeroport, cei 52 de militari, voluntari și câinii lor de salvare au fost întâmpinați de ministrul de Interne și deșeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„A fost dificil, cel mai dificil a fost să treci, iniţial, peste partea emotivă, peste partea umană a dezastrului”, a mărturisit Ionuț Olaru (SMURD Floreasca).

Comandantul echipei a declarat că salvatorii nu au încercat decât să își facă datoria: „Niciodat nu ești pregătit pentru așa ceva. Noi am încercat să ne facem cât mai bine datoria.  Primul gând care îţi vine, îţi vine acasă. La rude, prieteni ”. Colonelul l Vasile Pirtea este comandantul echipei de salvatori români, RO-USAR. A plecat în Albania în ziua în care fiul lui se interna în spital pentru o intervenţie chirurgicală. 

Mesajul albanezilor pentru români: „Cu dragoste, vă mulțumim!”

Misiunea salvatorilor români i-a impresionat pe albanezi. De Ziua Naţională a României, în Piaţa centrală din Tirana autorităţile le-au tranmis un mesaj de recunoştinţă:  „La mulţi ani, România! Din partea Albaniei, cu dragoste, vă mulţumim!". Salvatorii români au sprijinit Albania în urma declanşării mecanismului european de protecţie civilă. Într-o situaţie similară, în România, autorităţile declară că se bazează şi pe sprijinul statelor membre. Premierul Albaniei a vrut să le mulţumească personal salvatorilor români, turci, francezi şi italieni veniţi în ajutorul albanezilor. 

„Prietenul adevărat este cel care este alături de tine la greu. Sunteți niște prieteni adevărați și vă garantez că nimeni din această țară nu va uita vreodată ce ați făcut. Și oricând sunteți bineveniți aici ca oaspeți de onoare”, a declarat Edi Rama.

Cutremurul din Albania s-a soldat cu 51 de morți și peste 700 de rănișii. Mii de familii au rămas fără case.

Loading...

Citește și

  • creta

    După seismul din Albania în urmă căruia şi-au pierdut vaţa cel puţin 25 de persoane, iar alte 650 au ajuns la spital, şi Insula Creta din Grecia a fost lovită mierrcuri dimineaţa de un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter

  • ultimul_cutremur_cu_morti_31_mai_1990

    Valul de cutremure din Albania ne-a dat fiori pe șira spinării. Până la această oră (12.00), s-ar fi înregistrat cel puțin 11 morți și peste 180 de răniți. Foarte mulți români își amintesc de teribilul cutremur din România, din 1977, care a făcut ravagii în țara noastră. Însă, ultimul cel mai mare cutremur a avut loc în Vrancea în luna mai 1990.