S-a promulgat legea! Amenzi de 5.000 de lei dacă nu vă curățați terenurile de ambrozie

96931909_l.jpg

ambrozie lege promulgata alergie planta
Atât copiii, cât și adulții sunt afectați de polenul ambroziei

Ai un teren oriunde în România, pe care cresc buruieni? De anul ăsta, ai grijă să-l cureți bine! Altfel riști o amendă imensă. În urmă cu patru zile, președintele Iohannis a promulgat legea privind combaterea ambroziei, cea mai alergenică plantă din țara noastră. Uite ce prevede legea!

Alergia la ambrozie a devenit o problemă foarte gravă de sănătate publică, tot mai mulți români fiind afectați. „Au început să apară copii de vârste foarte fragede cu alergie la ambrozie. Am cazuri de copii de doi ani care deja dezvoltă alergia la ambrozie, care arată că există nişte modificări încă din viaţa intrauterină. Majoritatea persoanelor afectate de alergia la ambrozia sunt adulţii, pentru că ei sunt în activitate şi vor fi expuşi în lunile august-septembrie la cantităţile imense de polen care există în aer, ei dezvoltă rinoconjuctivită şi apoi astm şi au o calitate a vieţii extrem de alterată în această perioadă. În 2017, au fost cazuri extrem de severe la sfârşitul lunii august, încât a fost nevoie să administrez terapie de urgenţă, nu doar de boală alergică”, a declarat medicul Carmen Bunu Panaitescu, din cadrul Oncogen - Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului, al Spitalului Judeţean Timişoara.

În urma acestor avertismente, parlamentarii au votat legea privind combaterea buruienii ambroziei, iar, joi, președintele României a promulgat-o.

Potrivit legii, „proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.

Astfel, persoanele fizice și firmele vor trebui să desfășoare anual, până la data de 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei.

Dacă această obligație va fi neglijată, autoritățile vor da, mai întâi, o sancțiune sub formă de avertisment. Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.

În expunerea de motive a propunerii de act normativ se arată că ambrozia, ce se găsește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină, este o buruiană invazivă și că polenul acesteia provoacă alergii la oameni în perioada înfloririi ei (intervalul iulie-septembrie).

„În perioada înfloririi plantei, conform datelor furnizate de la cabinete de alergologie, aproximativ 80% din cazurile care se adresează zilnic au patologie specifică determinată de polenul acestei plante. Simptomatologia este mai severă decât în cazul altor alergii și se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucția căilor respiratorii superioare, trezire nocturnă datorată obstrucției și posibilitatea evoluției spre astm bronșic (la 25% din cazuri). Această simptomatologie determină scăderea capacității de muncă și absenteism, persoanele bolnave necesitând concediu medical”, spun inițiatorii proiectului de lege.

În expunerea de motive mai scrie că tratamentul specific pentru această alergie costă, în medie, 4.400 de lei pe an, durata fiind de trei-cinci ani. În plus, tratamentul nu este decontat de stat și a dispărut de pe piața locală. Prin urmare, scăderea numărului de îmbolnăviri ar putea fi rezultatul unor ample intervenții naționale de limitare a răspândirii ambroziei.

ambrozia lege promulgata alergie plantaZoom
Așa arată ambrozia

Cum se manifestă alergia?

Potrivit medicilor, simptomele alergiei la ambrozie pot fi diferite de la un pacient la altul, însă majoritatea pacienţilor acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ ochi, secreţii nazale abundente, ochi roşii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulţi dintre aceşti pacienţi sunt predispuşi la apariţia manifestărilor de astm (dificultăţi în respiraţie, tuse, respiraţie şuierătoare).

Unde crește?

Ambrozia este o plantă anuală, perenă, prezentă în grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, dar şi în zonele lăsate în paragină: cele cu ruine, zonele rezidenţiale noi, unde construcţiile nu au fost terminate, pe marginile şoselelor, pe spaţiile verzi, dar şi în curţile caselor sau în parcuri.

O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen (20 microni în diametru) şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative timp de 40 de ani.

loading...
Loading...