Românii părăsesc pe capete centrele de carantină, bolnavii pleacă din spitale. Situația pe județe

Ultima actualizare:

    CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentaleFoto: Pixabay
CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentaleFoto: Pixabay

După ce Curtea Constituțională a stabilit că nu există bază legală pentru ca cetățenii care au fost diagnosticați cu Covid-19 să fie internați în spital fără acordul lor, că izolarea și carantina trebuie stabilite prin lege, spitalele și centrele de carantină au început să se golească. Autoritățile nu mai au nicio putere să-i oprească, făcând doar apel la responsabilitate.

58.991 de români se aflau în izolare la domiciliu și 741 în centrele de carantină, arătau datele de vineri, 3 iulie. De asemenea, 6.000 de pacienți cu Covid-19 se aflau internați în spitale, precizează Digi 24. De atunci, Grupul de Comunicare Strategică nu a mai comunicat numărul persoanelor aflate în izolare și carantină. Situația s-a schimbat de la o zi la alta, căci foarte mulți au ales să meargă acasă. Numai de duminică până luni 550 de persoane infectate cu coronavirus, asimptomatice, dar și simptomatice, au ieșit la cerere din spitalele din toată țara. „După ce au solicitat externarea, începând de vineri, medicii le-au făcut o examinare completă, le-au explicat riscurile și tratamentul, măsurile de precauție, dar și faptul că ar putea intra sub incidența Codului Penal dacă o eventuală anchetă epidemiologică va dovedi că au infectat alte persoane”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, citat de Mediafax. Presa locală relatează numeroase cazuri de oameni care părăsesc spitalele și centrele de carantină din toată țara.

Buzău

De vineri, de când a apărut motivarea deciziei CCR, până luni, 6 iulie, 19 pacienți internați la Spitalul Municipal s-au grăbit să se externeze. Erau asimptomatici și au declarat pe propria răspundere că vor sta acasă izolați de restul familiei.

Dolj

Niciun doljean nu se mai află acum în centrele de carantină din județ. „Au făcut cereri pe proprie răspundere și au plecat. Direcțiile sanitare nu mai pot impune măsura de carantinare sau autoizolare, până nu se clarifică situația, astfel că, la intrarea în țară, cetățenii primesc acum doar o recomandare de autoizolare”, spune purtătorul de cuvânt al DSP Dolj. În spitalele din Craiova, totuși, niciun pacient nu a cerut externarea.

Botoșani

Potrivit Digi 24, niciun botoșănean nu mai este acum în carantină sau în izolare la domiciliu. Sâmbătă au ieșit din carantină 19 persoane, iar din izolare la domiciliu 1.258. „Au ieșit din izolare toate persoane care s-au întors în ultimele două săptămâni din străinătate”, a anunțat directorul interimar al DSP Botoșani, medicul Monica Adăscăiței.

Suceava

20 de persoane aflate în autoizolare după ce s-au întors din străinătate au notificat DSP prin e-mail că au ieșit din autoizolare, dar vor respecta regulile de distanțare și vor purta mască. 4 bolnavi asimptomatici internați la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” s-au externat la cerere, medicii neputând face altceva decât să le recomande să stea în izolare acasă.

Hunedoara

Și la Hunedoara ultimii 15 români care se aflau în centrul de carantină au plecat. Primul semnal l-au dat chiar autoritățile, prin retragerea dispozitivului de pază al Jandarmeriei de la hotelul din Petroșani, unde era respectivul centru de carantină. În izolare, vineri, 3 iulie, se aflau 914 persoane, care și acestea sunt acum libere.

Sibiu

La Sibiu, mai mult de jumătate dintre bolnavii de Covid-19 internați în spitale au fost externați la cerere, a declarat pentru Digi 24 purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ștefan. Cei mai mulți provin de la Spitalul de Pneumoftioziologie (24 externați din totalul de 28).

Bihor

Și aici s-a golit centrul de carantină de la Pădurea Neagră, unde sâmbătă erau 7 persoane venite din zone roșii și care nu respectaseră măsura izolării la domiciliu. La Oradea, trei cadre medicale infectate cu coronavirus au refuzat internarea în spital și au promis că vor sta internate la domiciliu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net