Român «ghinionist» în Marea Britanie! A fost arestat la scurt timp de la aterizare

roman-furat-marea-britanie.jpg

Un cetățean român a fost prins la furat în Marea Britanie la doar o zi după ce a aterizat
Foto: Poliția din Nottinghamshire

Un român a fost arestat la doar o zi după ce a sosit în Marea Britanie. La câteva ore după ce a aterizat, bărbatul a intrat într-un magazin din Nottingham și a încercat să fure mai multe bunuri, plan care a fost însă dejucat de agenții de securitate ai locației respective.

Un cetățean de origine română a reușit o „performanță” greu de egalat în Marea Britanie. Leonard-Valter Tudor, în vârstă de 20 de ani, a aterizat în Regatul Unit vineri seară, sâmbătă a comis un furt, iar luni a intrat la închisoare, relatează Metro.co.uk

Un român a fost arestat la doar o zi după ce a ajuns în Marea Britanie

În ciuda faptului că a fost condamnat la închisoare, acesta a susținut că nu vrea să plece din Marea Britanie. Bărbatul a intrat într-un magazin din Nottingham și a tapetat o geantă cu folie de aluminiu, pentru a încerca să fenteze aparatele antifurt din magazin, la doar câteva ore după ce a aterizat. Un complice de-al său a scăpat, însă pentru Leonard situația s-a complicat, acesta fiind oprit de agenții de pază, care au reușit să recupereze și bunurile furate de bărbat. 

„La audieri, a spus că a aterizat cu o zi înainte să fie arestat. A mers la o adresă din Doncaster, cu intenția de a-și găsi ceva de lucru. Acolo a fost abordat de către un alt român, pe care acuzatul susține că nu îl cunoștea. Acesta i-ar fi sugerat să fure mai multe bunuri dintr-un magazin din Nottingham sau să fure din gențile deschise ale clienților”, a declarat procurorul Sanjay Jerath.

Leonard-Valter Rudor nu vorbește engleza și a fost ajutat de un translator în fața magistraților. El a recunoscut că a furat bunuri în valoare de peste 500 de lire sterline și a fost condamnat la 16 săptămâni de închisoare.

Românul a devenit tată în urmă cu două săptămâni și spune că urma să stea la un prieten din Marea Britanie pentru a face rost de bani. „Promisiunea acestor bani făcuți ușor l-au făcut să comită aceste infracțiuni. După cum vă puteți imagina, el nu avea nicio sursă de venit aici”, a declarat apărătorul românului. Leonard-Valter Tudor susține că plănuiește să-și găsească un loc de muncă după ce iese din arest, pentru a reuși să-și întrețină familia. 

 

 

 

 

Loading...