Restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 septembrie. Ce condiții trebuie respectate

Ultima actualizare:

    Reprezentanții HoReCa au purtat discuții cu premierul Orban pentru redeschiderea retaurantelor aflate în interiorfoto: pixabay.com
Reprezentanții HoReCa au purtat discuții cu premierul Orban pentru redeschiderea retaurantelor aflate în interiorfoto: pixabay.com

Veste bună pentru proprietarii și angajații din domeniul HoReCa. Restaurantele și-ar putea redeschide ușile pentru clienți la 1 septembrie, însă în anumite condiții. Restricții vor exista, precum purtarea măștii până la așezarea la masă sau diminuarea numărului de persoane din interiorul localului.

"La nivel național, este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ținut sub control. Aceste puncte specifice vor putea evolua în cursul următoarelor luni, în funcție de statusul infectărilor.

Au fost și domnul ministru Tătaru și domnul Arafat și persoane din Ministerul de Finanțe, pentru că situația HoReCa este o situație complexă. Cu toții am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, în anumite condiții. Așteptăm decizia CNSU de mâine și care dintre propunerile noastre vor fi acceptate în privința regulamentului", a spus Dragos Petrescu, președintele patronatului HORA.

Ce restricții se vor impune în restaurante

"Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială, respectiv noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis de la a fi folosită, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maximum 50%, pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, vom adresa alte măsuri în ceea ce privește regulamentul.

Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sănătății să avem impunerea legii în restaurante și activitatea HoReCa, cu respectarea normelor și cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activității pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli", a mai declarat acesta.

"În orice restaurant din Europa te duci astăzi găsești restaurantele la interior deschise, iar la orice restaurant te duci intri cu masca pe figură. Orice spațiu închis presupune masca pe figură, până te așezi la masă într-un număr limitat, fie că avem de a face cu un număr de membri ai familiei, fie că ai de-a face cu alt număr, când vorbești de persoane independente. La masă nu vei sta cu masca. Când te ridici de la masă și vrei să te duci spre exteriorul restaurantului, terasă, toalete sau în altă direcție, către altă masă, va trebui să porți mască", a mai spus Petrescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
Alegeri FOTO Shutterstock jpg
alegerile europarlamentare jpg
tractor fermier pesticide tratament shutterstock 2243080773 jpg
canicula caldura furtuna vertizare foto shutterstock
Thailanda pixabay jpg
otet de mere jpg
dali
copil bolnav de rujeola pojar foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net