Record de accidentări pe munte, în doar 24 de ore! 108 apeluri la numărul de urgență 112

ski.jpg

Ski
Număr record de accidente pe munte
Foto: pixabay
Citeste tot despre: 

108 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția de urgență a echipelor de salvamontiști au fost primite, doar în ultimele 24 de ore, atât prin Dispeceratul Salvamont, cât și la 112.

Reprezentanţii Salvamont spun că a fost un număr extraordinar de mare de evenimente, multe dintre ele soldate cu accidentări deosebit de grave. Astfel, 76 de cazuri au fost trimise ulterior la spitale cu ambulanţele, restul fiind îndrumate la un control suplimentar.

„O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, confruntaţi cu un număr extraordinar de mare de evenimente, multe dintre ele soldate cu accidentări deosebit de grave. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, direct sau prin Sistemul Naţional de Urgenţă SNAU 112, s-au primit 108 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipelor Salvamont”, au precizat Salvamont România, într-o postare pe Facebook de sâmbătă dimineaţa.

Număr mare de turiști la munte

Au fost 14 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 13 apeluri pentru Salvamont Gorj, 10 apeluri pentru Salvamont Alba, câte 9 apeluri pentru Salvamont Lupeni şi Salvamont Maramureş, câte opt apeluri pentru Salvamont Buşteni şi Salvamont Cluj, şapte apeluri pentru Salvamont Azuga, cinci apeluri pentru Salvamont Predeal, câte patru apeluri pentru Salvamont Muntele Mic şi Salvamont Semenic, câte trei apeluri pentru Salvamont Bran şi Salvamont Mureş, câte două apeluri pentru Salvamont Sinaia şi Salvamont Bihor, câte un apel pentru Salvamont Harghita - formaţia Topliţa, Salvamont Sibiu, Salvamont Mărgău, Salvamont Săcele, Salvamont Dâmboviţa, Caraş-Severin, Mehedinţi.

 după ce salvamontiştii au acordat primul ajutor, au stabilizat victimele şi le-au transportat de la locul evenimentului, 76 dintre aceste cazuri au fost trimise la spitale cu ambulanţele SAJ, SMURD şi Salvamont. În celelalte cazuri, considerate mai uşoare, victimele au fost îndrumate către spital, pentru control suplimentar, cu maşinile aparţinătorilor.

Salvamont precizează că s-au mai primit şi 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană.

Peste 500 de salvamontişti vor fi la datorie şi în zilele următoare, pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, în zonele alpine şi în cabinetele medicale din cele peste 90 de baze şi posturi Salvamont, având în vedere că este weekend, final de concedii şi vacanta şcolară, iar numărul turiştilor pe munte este foarte mare.

Loading...

Citește și