Radu Mazăre a fost predat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

60598558_2328645534056721_7418243818316627968_n.jpg

Radu Mazăre a fost condus spre penitenciar imediat ce a coborât din avion
Foto Cpatură ecran Antena3

O escortă formată din polițiști români s-a deplasat în Madagascar pentru a-l prelua pe Radu Mazăre și pentru a-l aduce în România. Timp de o săptămână, acesta a stat în arest, iar în această seară, în jurul orei 20, avionul în care se află fostul primar al Constanței va ateriza la București. Fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, a afirmat luni, referindu-se la cei care se bucură de situaţia fostului primar, că se roagă ca toţi aceşti oameni să aibă parte în viaţa lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în procesul în care a fost condamnat definitiv.

Update 22 00 -  Radu Mazăre a fost predat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; misiunea de aducere în ţară, fără incidente
Poliţia Română anunţă, luni seara, că fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost predat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi că misiunea de aducere în ţară s-a derulat fără incidente. "Persoana urmărită internaţional Radu Ştefan Mazăre a fost predată reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", se arată într-o informare transmisă de IGPR, luni seară, potrivit news.ro.

Update 20:50 - Radu Mazăre a aterizat în Capitală, cu o întârziere de circa 20 de minute din cauza vremii, potrivit digi24. El s-ar afla deja în mașna care-l duce la penitenciar.

Radu Mazăre a avut o escală la Paris, iar în scurt timp el va ajunge în țară. El a fost extrădat de statul Madagascar, după ce a fost condamnat definitiv în România, potrivit observator.tv.

Autorităţile din Magascar au aprobat marţi (14 mai) extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar. Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia, informa miercuri IGPR. 

"Dacă instanța aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat, nu mă voi mai opune, pentru că am obosit să lupt", spunea Mazăre.
În urma informării transmise de autorităţile din Republica Madagascar, la data de 14 mai, cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internaţional, Radu Ştefan Mazăre, Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acesteia, potrivit news.ro.
"Astfel, s-a constituit o escortă, formată din poliţişti români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019", anunţa Poliţia.
Ministrul Justiţiei din Madagascar a confirmat pentru Ştirile ProTV că extrădarea lui Radu Mazăre este doar o chestiune de câteva zile, actele utmând să fie gata joi.
Într-un interviu pentru Ştirile PRO TV, ministrul de justiţie din ţara africană a confirmat extrădarea şi a declarat că e posibil ca până joi, dosarul de extrădare să fie gata, iar Radu Mazăre să părăsească insula

60448910_430190500872844_6885819382878961664_n.jpg

Radu Mazăre a fost fotografiat în avionul cu care va ajunge în București în jurul orei 20
Foto Observator.tv

„El este extrădabil pentru că infracţiunea de care a fost acuzat nu este o chestiune politică, ci e una de drept comun, este corupţie. Şi noi, malgaşii, deferim justiţiei, fără ezitare, pe toţi cei implicaţi în acte de corupţie. Prin urmare, noi nu mai aşteptăm să-l vedem pe el cum rămâne în Madagascar pentru că atunci îi va contamina de asemenea şi pe corupţi de aici, tocmai acum când noi suntem într-o luptă asiduă împotriva acestui flagel”, spune Jacques Randrianasolo, ministrul justiţiei din Madagascar.
Loading...

Citește și

  • radu mazare portret

    Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, urmează să ajungă în România luni seară, după ce a fost extrădat din insula africană Madagascar. Pe rețelele sociale au început să circule deja glume legate de acest moment, iar cea mai bună vine de la Reprezentanța Comisiei Europene la București.

  • radu mazare madagascar

    De ce i-a fost frică nu a scăpat! Radu Mazăre a fugit în Madagascar în urmă cu un an şi jumătate ca să fenteze pedeapsa cu închisoarea pe care o are de ispăşit în România, dar luni seara fostul edil al Constanţei va fi adus în ţară sub escorta Poliţiei. Zborul va fi cu escală la Paris, iar pe Aeroportul Otopeni va ajunge luni seară. Numele fostul primar de la malul mării a fost confirmat pe lista pasagerilor unei curse aeriene.