Programul ”Noua Casă” 2021. Procesul de aplicare și documentele necesare

programul-noua-casa.jpg

Programul ”Noua Casă” 2021 a demarat în luna martie
Programul ”Noua Casă” 2021 a demarat în luna martie

Românii care doresc să achiziționeze o locuință prin programul Noua Casă au posibilitatea să aplice la bănci Cei de la ING anunță că din martie li până acum au primit peste 1.200 de cereri, de peste două ori mai multe față de anul anterior. Iată în ce constă procesul de aplicare și ce documente îți sunt necesare.

În cadrul unui studiu recent pentru a identifica fricile românilor în ceea ce privește cumpărarea unei locuințe, una dintre cele mai des menționate a fost necunoașterea procesului de aplicare și aprobare a creditului.

Programul ”Noua Casă” 2021. Procesul de aplicare și documentele necesare

Procesul în sine este unul destul de simplu și constă în:

  • clienții pot găsi pe site-urile băncilor pagina dedicată Programului Noua Casă cu formularul de contact unde își pot lăsa datele pentru a fi sunați în vederea programării vizitei în office-ul ales;
  • în ziua vizitei, clientul se prezintă în office cu buletinul și primește aprobarea financiară (pe loc dacă are veniturile înregistrate la ANAF, în cazul ING). Aprobarea financiară este independentă de imobilul ales și are o valabilitate de 90 de zile.

Dacă se încadrează la creditul dorit și nu are cont curent la bancă, clientului i se deschide pe loc unul. Simulările de credit nu afectează capacitatea de creditare a clientului, ele nefiind înregistrate la Biroul de Credit.

Documentele de care ai nevoie pentru a intra în Programul ”Noua Casă”

Documentele referitoare la imobil pot fi aduse de la prima vizită, dar și ulterior. Este vorba despre:

  • antecontractul de vânzare-cumpărare;
  • actele de proprietate ale imobilului ce va fi achiziționat: act de proprietate, cadastru, extras de carte funciară, intabulare (în copie, originalul fiind prezentat la notar). ING acceptă și extrasul de carte funciară pentru informare eliberat online, de pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară: epay.ancpi.ro;
  • declarație Noua Casă completată în Office, certificat energetic, opinie notar;
  • actul/Actele de identitate al/ale proprietarului/proprietarilor imobilului ce va fi achiziționat (în copie, originalul fiind necesar la notar).

Ce urmează după ce ai depus actele pentru Programul ”Noua Casă”

  • consultantul plasează comandă pentru evaluator. Dacă clientul nu a găsit imobilul, acest lucru se va face ulterior. În cazul ING, serviciile evaluatorului costă între 490-690 lei (în funcție de imobil) și sunt achitate de client în momentul în care se plasează comanda în office. Evaluatorul sună clientul și stabilesc o zi și o oră pentru efectuarea inspecției. Nu este obligatorie prezența clientului în momentul evaluării, ea se poate efectua doar în prezența vânzătorului/ a agentului imobiliar sau a unui reprezentant din partea dezvoltatorului;
  • banca primește raportul de evaluare și îl analizează împreună cu documentele prezentate de client. În momentul în care dosarul a fost aprobat de bancă, se trimite electronic și către FNGCIMM pentru validare;
  • consultantul face o programare la notar în ziua și data aprobate de toate părțile implicate și înmânează clientului contractul de credit și contractul de garantare pentru a fi parcurs și a i se răspunde la toate întrebările. Se încheie asigurarea obligatorie a locuinței în office, se plătește comisionul de gestiune FNGCIMM pentru primul an, se constituie depozitul colateral în valoarea a trei rate lunare și se semnează contractul de credit;
  • la notar se semnează contractul de garantare și contractul de vânzare-cumpărare, iar banii sunt transferați vânzătorului în contul indicat de acesta.

Românii care se află la a doua locuință sau nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot apela la creditul ipotecar standard.

Cei care au posibilitatea de a achita un avans de minimum 25% din valoarea locuinței beneficiază de o dobândă apropiată de cea a creditelor Noua Casă și anume 3,83% pentru rata integral variabilă, respectiv 4,19% fixă în primii șapte ani și 3,93% variabilă din anul opt pentru cei care preferă ratele fixe.

 

Citește și: 

Poți să-ți cumperi vilă cu Programul ”Prima Casă”, transformat în ”Noua Casă”! Schimbările făcute de Guvern

Programul „Noua Casă" 2021. Guvernul a aprobat un plafon de 1,5 miliarde de lei

Ce rate plătești la bănci dacă îți cumperi locuință prin „Noua Casă”. 6 simulări de calcul

 

Loading...