Programul complet al vizitei Papei Francisc in Romania

Ultima actualizare:

    Papa Francisc va vizita cele mai importante locuri pentru catolici dar și pentru ortodocși
Papa Francisc va vizita cele mai importante locuri pentru catolici dar și pentru ortodocși

Se știe programul vizitei celui mai important lider religios al lumii creștine, Papa Francisc. Papa Francisc va ajunge în România în dimineața zilei de 31 mai, la ora 11.30 și va pleca pe 2 iunie la ora 17.20. Deși Papa Francisc are în programul vizitei călătorii în mai multe locuri din România, Suveranul Pontif va fi cazat la București la nunțiatura apostolică, în același apartament în care a dormit și Papa Ioan Paul.

Suveranul Pontif va pleca de pe Aeroportul Fiumicino de la Roma și va ateriza pe Aeroportul Henri Coandă de la Otopeni cu un avion special. iar prima zi o va petrece în totalitate la București. După ce va avea loc primirea oficială, va merge la Cotroceni, unde se va întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis și va primi toate oficialitățile care vor dori să îl vadă, printre care este programată și o întâlnire cu premierulViorica Dăncilă. În aceeași zi, se va întâlni la Patriarhie cu Preafericitul Daniel, în aceeași sală în care a fost primit și Papa Ioan Paul şi, împreună, vor vizita Catedrala Națională. După acest moment, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Catolică Sfântul Iosif, unde se estimează că vor fi prezenți peste 20.000 de credincioși.

În cea de-a doua zi a vizitei apostolice, sâmbătă, pe 1 iunie, Suveranul Pontif va pleca cu avionul spre Bacău, de unde va fi transferat cu elicopterul pe stadionul din Miercurea Ciuc. Va oficia Sfânta Liturghie la Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc, un loc cu mare încărcătură pastorală pentru catolici. Apoi, Papa Francisc va fi transportat cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi. Aici va vizita Catedrala Catolică Sfânta Maria Regina și se va întâlni pe platforma Palatului Culturii cu familiile si tinerii. Seara va pleca cu avionul spre București.

Duminică dimineața, ultima zi a vizitei, Suveranul Pontif va merge cu avionul la Sibiu de unde va fi preluat de un elicopter până în Blaj. La Blaj,  pe Câmpia Libertății, Papa Francisc va oficia slujba de beatificare a celor 7 episcopi greco catolici martiri. Spre seară, se va întoarce din nou la Sibiu, unde va avea loc o ceremonie de rămas bun. Suveranul Pontif va pleca cu avionul papal la Vatican dar nu de pe Henri Coandă ci de pe aeroportul din Sibiu.

Programul Papei Francisc pe zile și ore

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti

• Ceremonia de bun venit

12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni

• Ceremonial militar

• Fotografie oficială

Convorbiri tête-à-tête dintre Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi Sanctitatea Sa Papa Francisc

13:00 - Întâlnire cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic, Palatul Cotroceni

• Alocuţiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis

• Discursul Sanctităţii Sale Papa Francisc

15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

• Discurs al Sanctităţii Sale

Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuţiuni şi cântări pascale, Catedrala Naţională

• Salut al Sanctităţii Sale

Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”

• Omilia Sanctităţii Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc

11:45 - Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc

• Omilia Sanctităţii Sale

17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iaşi

Întâlnire Mariană cu tinerii şi cu familiile, Palatul Culturii din Iaşi

• Discurs al Sanctităţii Sale

Duminică, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Câmpia Libertăţii din Blaj

10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertăţii din Blaj

• Omilia Sanctităţii Sale; „Regina Coeli”

15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj

• Salut al Sanctităţii Sale

17:00 – Sosirea la Aeroportul Internaţional din Sibiu

17:20 – Ceremonia oficială a plecării

99 de ani de relații România-Vatican

Vizita Papei Francisc se va suprapune și peste marcarea a 99 de ani de la stabilirea relațiilor oficiale dintre România și Vatican. La 1 iunie 1920 era înfințată Legația României pe lîngă Sfântul Scaun, titular al acesteia fiind diplomatul Dimitrie C. Pennescu. Trei luni mai târziu, la 1 septembrie, Papa Benedict al XV-lea îl numea pe arhiepiscopul Francesco Marmaggi ca prim nuntiu apostolic (ambasador) al Vaticanului în țara noastră. La 7 iulie 1929 a intrat în vigoare Concordatul (Tratatul) între Romînia și statul papal. Ulterior, în condițiile instaurării regimului comunist, relațiile cu Vaticanul au fost întrerupte în iulie 1950. Ele au fost reluate la nivel oficial la 15 mai 1990. Între 7 – 9 mai 1999, Papa Ioan Paul efectua o vizită istorică în România, prima a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă. La 20 de ani de atunci, Papa Francisc va călca pe urmele celui care va fi canonizat luna viitoare de Biserica Catolică.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net