Profesor de istorie, acuzat de pedofilie! Reacţia fostului ministru al Educaţiei: «Şi părinţii sunt de vină»

Ultima actualizare:

    Profesorul ar fi abuzat mai mulţi copii de-a lungul carierei sale Foto:Arhivă personală
Profesorul ar fi abuzat mai mulţi copii de-a lungul carierei sale Foto:Arhivă personală

Un fost profesor de istorie din Bucureşti a fost reţinutt miercuri, 31 ianuarie, de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind acuzat de pedofilie. DIICOT informează că l-a reținut pentru 24 de ore pe Gheorghe Bordeiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că şi părinţii sunt de vină când se petrec astfel de abuzuri,

Gheorghe Bordeiu a fost profesor de istorie în București, iar la percheziţii de la locuința sa, anchetatorii au descoperit peste 2.300 de CD-uri şi DVD-uri, precum şi alte medii de stocare susceptibile a conţine imagini pornografice cu minori. Profersorul şi-a încheiat activitatea didactică cu doi ani în urmă. „În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada anilor 2000 – 2015, acesta, în vârstă de 59 de ani, din Bucureşti, fost profesor de istorie, ar fi produs şi deţinut materiale pornografice cu minori. De asemenea, ar fi întreţinut acte sexuale cu un băiat minor, în vârstă de 15 ani, abuzând de autoritatea şi influenţa sa asupra victimei”, anunţă anchetatorii, potrivit Digi24.


    Profesorul de istorie acuzat de pedofilieFoto:Arhivă personală
Profesorul de istorie acuzat de pedofilieFoto:Arhivă personală

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bordeiu Gheorghe, pensionar, fost cadru didactic, a produs și a stocat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu doi minori de sex masculin, abuzând de poziția sa de încredere și autoritate asupra acestora. Totodată s-a reţinut că în perioada 2009-2011, inculpatul Bordeiu Gheorghe a întreținut, acte sexuale cu unul dintre minori.De asemenea, acesta a stocat imagini și înregistrări, descărcate din surse online, deținând în total 12231 fișiere care constituie materiale pornografice cu minori. Inculpatul va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile.Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrulDirecției de Combatere a Criminalităţii Organizate. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DIICOT.


    Gheorghe Bordeiu s-a pensionat recent pe motive medicale Foto:Arhivă personală
Gheorghe Bordeiu s-a pensionat recent pe motive medicale Foto:Arhivă personală

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop a fost întrebat, de către câţiva ziarişti, care este opinia sa privind acest caz, iar răspunsul său a fost unul succint. El a afirmat că şi părinţii poartă partea lor de vină pentru astfel de abuzuri, căci sunt datori să ştie tot ce copii lor fac la meditaţii. „Discutăm de părinţi care nu îşi protejează copiii. Trebuiau să verifice clar ce fac în relaţia cu profesorul de la care primesc meditaţii", a afirmat fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop. 

„E un caz aparte, profesorul respectiv nu mai predă de trei ani de zile, e pensionat pe caz de boală. Ceea ce s-a întâmplat la domiciliul acestuia, nu putem să comentăm noi ce se întâmplă în exteriorul şcolii. Şi părinţii, şi elevii ar trebui să fie mai atenţi din punctul acesta de vedere. Avem în dezbatere publică codul privind etica profesorului unde va trebui să avem prevederi mai clare”, a conchis acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net