Primul cod galben de caniculă al verii. România arde la foc mocnit. Ne coacem la peste 37 de grade!

canicula.jpg

Două femei care se răcoresc în apă pe cod galben de caniculă
Vom avea parte de zile fierbinți, dar și vreme instabilă, cu ploi torențiale, vijelii și grindină
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Meteorologii a anunțat primul cod galben de caniculă al verii, iar weekend acesta se anunță unui de foc. Vom avea parte de temperaturi ridicate, disconfort termic şi instabilitate atmosferică, până luni, la ora 10.00, fiind emise mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu.

În regiunile sud-estice vremea va fi caniculară, disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade. „În restul teritoriului, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi izolat 40 l/mp”, a precizat ANM.

Cod galben de caniculă în sud

Meteorologii anunţă caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică, până luni, la ora 10.00,fiind emisă Astfel, vineri, între orele 12.00 – 20.00, este cod galben de disconfort termic în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Moldova şi estul Olteniei. ”Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade”, anunţă meteorologii.

furtuna-in-oras.jpg

Nori de furtună deasupra orașului și fulgere pe cod galben de caniculă
În anumite regiuni ale țării vremea va aduce ploi torențiale, vijelii și chiar grindină
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cod galben de vreme instabilă în restul țării

Până sâmbătă dimineaţă la ora 6.00 este cod galben de instabilitate atmosferică în regiunile intracarpatice, sud-vestice, zonele montane, îndeosebi spre seară şi noaptea şi în cele nord-estice. În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei va fi cod portocaliu. „Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40...60 l/mp”, mai anunţă meteorologii.

Cod portocaliu de ploi în vest, centru și nord

De asemenea, pe lângă cod galben de caniculă în sud, este și cod portocaliu de instabilitate atmosferică în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei, de vineri, de la ora 12.00, până sâmbătă la ora 2.00. „Vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 80...90 km/h), vijelii şi grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 35...40 l/mp şi pe arii restrânse 50...70 l/mp”, mai anunţă meteorologii. 

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1