Premieră în România! Bolnavii de COVID în stare gravă pot fi vizitați de rude la spital

Ultima actualizare:

    O singură persoană din familie poate vizita bolnavul o dată pe săptămână
O singură persoană din familie poate vizita bolnavul o dată pe săptămână

Pacienții în stare gravă internați la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, inclusiv cei din secția ATI COVID, pot fi vizitați de membri ai familiei, cu respectarea unor protocoale stricte. Managerul instituției a luat această decizie în încercarea de a ridica moralul bolnavilor, ceea ce îi ajută în lupta cu boala.

„Am dorit să fac asta pentru a îmbunătăți starea de sănătate a celor aflați în stare gravă! Este foarte important să simtă că au suportul celor dragi. Chiar dacă este un efort mare pentru cadrele medicale și auxiliare, s-au observat rezultate pozitive în cazul pacienților. În primul rând suntem oameni și fiecare pacient are nevoie de energia pozitivă transmisă de membrii familiei!”, a declarat managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea. A precizat că decizia a luat-o împreună cu medicul epidemiolog, iar vizitele sunt permise nu doar pe secția ATI COVID, ci și în celelalte secții. „Avem 10-15-20 de vizite pe zi. Încercăm să le filtrăm cât mai mult: doar rude de gradul întâi și o singură persoană, nu mai multe”.

E permisă o singură vizită pe săptămână

Procedura este simplă. Un pacient aflat la ATI are dreptul o singură dată pe săptămână la vizita unei rude de gradul I, în baza unei cereri pe care vizitatorul o depune la directorul medical. Accesul se face respectând reguli extrem de stricte epidemiologic, cu trasee bine stabilite, echipare-dezechipare, sub stricta supraveghere a personalului din spital, se arată pe pagina de Facebook a instituției. Coordonatorul secției ATI COVID, dr. Dănuț Barbunc, a explicat pentru Monitorul de Suceava că vizitatorul trebuie să semneze un formular prin care își asumă potențialul risc de infectare: „Ruda respectivă lasă un număr de telefon pe cerere, apoi noi luăm legătura cu ea și stabilim a doua zi o oră, de comun acord, pentru vizită. Când vine, merge cineva de la noi să o instruiască și să o îmbrace în echipament specific Covid. Timpul petrecut la pacient este de 10 minute, apoi o însoțim pe circuitul de ieșire și îi arătăm cum să se dezbrace. Avem vizitatori tot timpul. Vizita apropiaților ajută foarte mult bolnavul”, a spus medicul.

Spitalul Județean de Urgență din Suceava este singurul din țară unde pacienții de la ATI au posibilitatea să fie vizitați de un membru al familiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net