Poliţistul-erou a salvat trei sinucigaşi din Dunăre

Ultima actualizare:

    Gabriel Andronescu, salvatorul familiei nevoiaşeFotografii: IPJ Călăraşi
Gabriel Andronescu, salvatorul familiei nevoiaşeFotografii: IPJ Călăraşi

A sărit imediat în ajutorul lor! Un agent de la Poliţia Transporturi Călăraşi n-a ezitat nici o secundă, duminică, după ce a văzut o bătrână şi doi bărbaţi în apele Dunării. Gabriel Andronescu (39 de ani) a izbutit să-i scoată din apa adâncă de 15 metri. În urmă cu şase ani, el a intrat într-un apartament mistuit de flăcări şi a salvat o fetiţă.

Duminică mohorâtă, cu vânt tăios şi cu ploaie sâcâitoare. Gabriel Andronescu, agent la Poliţia Transporturi Călăraşi, se afla la datorie, patrulând în zona Portului. La un moment dat, poliţistul de 39 de ani a observat trei persoane care intraseră în apele tulburi ale Dunării. “Era vreme rea. Am mers cu maşina pe mal, să văd dacă e totul în regulă”, povesteşte agentul pentru adevarul.ro. “La câteva sute de metri am observat trei persoane care au intrat în apă îmbrăcate şi care se duceau spre larg. Mi-am dat seama că femeia şi cei doi bărbaţi vor să se sinucidă. Am început să strig, am pus girofarul în funcţiune, însă n-am primit nici un răspuns. Când am ajuns în dreptul lor, am găsit pe mal mai multe sticle cu sodă caustică. Băuseră conţinutul înainte şi apoi au intrat în apă”, îşi aminteşte Andronescu.

Fără să mai stea pe gânduri, omul legii a sărit într-o barcă şi a ajuns la ei.

Băuseră sodă caustică înainte să intre în Dunăre

Cele trei persoane, mama şi  fiii săi, căzuseră pradă curenţilor şi înghiţiseră deja apă. Agentul a reuşit să o prindă pe bătrână de o mână, în vreme ce bărbaţii refuzau categoric ajutorul.


    Poliţistul a izbutit să-i urce în barcă pe sinucigaşi
Poliţistul a izbutit să-i urce în barcă pe sinucigaşi

“La un moment dat, pe mal au mai apărut doi bărbaţi care au sărit într-o barcă şi mi-au venit în ajutor. A fost cumplit, mă puteau trage şi pe mine în apă, se aflau deja în stare critică. Nu m-am gândit că sunt în pericol. Acesta a fost impulsul de moment: nu aveam în minte decât că trebuie să-i aduc vii la mal. Erau îmbrăcaţi gros, era frig şi nici nu cooperau pentru a fi salvaţi. Apa în acea zonă poate ajunge la 15 metri adâncime”, adaugă poliţistul, care i-a adus pe cei trei la mal, după ce solicitase ajutoare de la colegii săi prin staţia de serviciu. Bătrâna de 75 de ani şi cei doi fii ai săi, unul de 51 de ani şi celălalt de 43 de ani, au ajuns la Spitalul din Călăraşi. Cele trei persoane nu au locuinţă, întrucât garsoniera în care au locuit a fost executată silit pentru datorii. Bătrâna şi fiii ei au rămas la spital pentru a fi stabilizaţi, însă au refuzat să fie internaţi şi trimişi la Bucureşti.  

Click spune

Gabriel Andronescu nu este la primul gest eroic. În 2011, el a intrat într-un apartament în flăcări de pe strada Luceafărului din Călăraşi şi a salvat o fetiţă care risca să se intoxice cu fum, în urma incendiului care izbucnise în bucătărie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net