Peste 1,1 milioane de măști pentru medicii de familie. ”Este o gură de aer pentru noi”

Ultima actualizare:
Dr. Gindrovel Dumitra
Dr. Gindrovel Dumitra

Vești bune pentru medicii de familie din România. Peste 1,1 milioane de măști de protecție vor ajunge în cabinetele acestora în cel mai scurt timp. Cadrele medicale spun că ajutorul este bine venit mai ales că pe piață nu se mai găsesc astfel de echipamente de protecție.

În plină criză a măștilor, care nu se mai găsesc nici măcar la prețuri exorbitante, s-a găsit o soluție pe temen scurt. ”Începând cu data de 7 aprilie 2020, un număr de 1.121.800 de măști chirurgicale cu trei pliuri vor fi distribuite de CNAS către medicii de familie, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate (CAS) cu care aceștia se află în contract”, a transmis Casa Națională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat de presă.

Deja cei vizați au primit adrese oficiale în care se specifică numărul de măști pentru fiecare.

”Este o gură de aer pentru noi. Ne descurcăm foarte prost la capitolul acesta. Nu numai eu, toți colegii au problema aceasta. Cât au fost pe piață, ni le-am cumpărat noi. La prețuri foarte mari, chiar și cu  10 lei bucata. Dar acum nu mai găsim. Nu mai sunt nici la farmacii, nici la magazinele de profil. Fiecare cabinet va primi câte 100 de bucăți. Ne vor ajunge cam două săptămâni. În cabinetul meu, de exemplu suntem trei persoane: un medic, o asistentă și o femeie de serviciu. Având în vedere că o mască trebuie schimbată la 4 ore, ne ajung cel puțin 6 măști pe zi. Însă sunt cazuri în care acestea trebuie schimbate mai des”, a declarat pentru Click, dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicina de Familie.


    Dr. Gindrovel Dumitrafoto: TVR
Dr. Gindrovel Dumitrafoto: TVR

Echipamentele vor ajunge la casele de asigurări de sănătate cu mijloace de transport asigurate de IGSU, iar distribuția măștilor către medicii de familie se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS. Acestea reprezintă o parte din donația de 4.150.000 de măști chirurgicale pe care SC Dante International SA (eMAG) a direcționat-o către IGSU, cu scopul de a proteja personalul din structurile vitale pentru funcționarea statului în această perioadă dificilă. 

Măștile sunt o problemă la nivel național. Și medicii din spitale se plâng de faptul că nu au echipalente de protecție. În plus, poliția și armata trebuie asigurată cu astfel de măști pentru cei care patrulează pe străzile României.

Citește și: 

Raed Arafat: „Purtați mască chiar și improvizată!” Tot ce trebuie să știi depre măștile de protecție

FOTO Realitatea de pe străzi. Românii fac cozi uriașe la amanet și farmacii, jogging la pădure și plimbări cu rolele

image
image
image
image
image
image
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net