Pensionari de lux în azilul de 2.000 de euro pe lună. Vedeta locului e Agatha Bart, care la 100 de ani are o minte brici

aghata_bart_la_caminul_de_lux.jpg

Agatha bart alaturi de familie la implinirea a 100 de ani
Agatha alături de familie, de Alexandra Dobre, de la Primăria Capitalei, și de personalul medical
Foto: Sever Gheorghe

Mai există și bătrâni fericiți care, culmea, trăiesc la azil. Agatha Bart a împlinit 100 de ani și a avut parte de o petrecere de zile mari, alături de familie și de prietenii pe care și i-a făcut la centrul de lux, unde o lună de cazare costă 2.000 de euro.

O sută de ani de viaţă, patru generaţii şi șase moştenitori. Cu asta se mândreşte Agatha Bart, din București. ”Sunt mulți şi buni”, ne-a spus femeia, în timp ce ciocnea un pahar de șampanie cu familia. Cele două fete, ginerele, nepotul, strănepoții și prietenii au venit din Franța ca să o sărbătorească așa cum se vine. Dar nu acasă, ci la cel mai luxos azil de bătrâni din România.

Azilul de lux se află în Săftica

”One to One Nursing” se află în localitatea ilfoveană Săftica și a fost deschis imediat după Revoluție de o familie de medici cu tradiție, care s-a gândit să le ofere persoanelor de vârsta a treia o viață mai mult decât decentă. 

azil de lux saftica.jpg

azil de lux saftica
Azilul de lux se află în Săftica
Foto: Sever Gheorghe

 

”Am plecat din țară în urmă cu 30 de ani, mama a venit cu noi, dar nu s-a adaptat. Avea deja 70 de ani. Plus că este o adevărată naționalistă. Tata a murit în 1989 și cum singură nu poate sta, am decis să o aducem aici în urmă cu opt ani”, ne-a spus Ana Rocsin, fata cea mică a Agathei, în vârstă de 69 de ani. Plătește în jur de 2.000 de euro pentru ca femeia să aibă parte de tot confortul.

Agatha Bart, sărbătorită la împlinirea a 100 de ani

aghata_bart_coafor_azil.jpg

aghata bart s-a aranjat la coafor
Aghata Bart s-a aranjat la coafor înainte să serbeze 100 de ani
Foto: Sever Gheorghe

 

Miercuri, 19 februarie, în ziua aniversării, centenara a trecut pe la coafor înainte să coboare la petrecere. Centrul are propriul salon de înfrumusețare, unde doamnele, dar și domnii își aranjează părul și au parte de manichiură și pedichiură ca la carte. Vârstnicii merg la sala de gimnastică, au cinematograf, salon de relaxare cu pian și bar, loc pentru șah și vara au posibilitatea să joace golf pe terenul amenajat în curte.

Agatha Bart vorbește franceză și latină

poza_sala.jpg

poza sala azil de lux saftica
La azilul de lux, bătrânii fac sport şi joacă golf
Foto: Sever Gheorghe

 

Agatha Bart este de fiecare în centrul atenției. Le recită colegilor poezii, poartă conversații în franceză, dar știe la perfecție și latina. ”Cine nu are un bătrân, să-l cumpere. Dar, de multe ori, nu ne luăm după această zicală și nu-i apreciem pe vârstnici așa cum se cuvine. Tocmai de aceea îmi cer iertare în numele tinerilor. Toți ne dorim să avem un bunic”, a declarat Alexandra Dobre, directorul Centrului  pentru Seniori al Municipiului București, care i-a oferit Aghatei Bart un tort, un buchet de flori și o plachetă. Dar va primi și 5.000 de lei. 

Doamna este cel de-al 104-lea centenar înscris în Proiectul ”Vieți Centenare”, inițiat de Primăria Capitalei, în 2018.  La ”One to One Nursing” trăiesc 35 de bătrâni. O lună de cazare cu toate costurile, inclusiv cele medicale și pentru rezervă la o clinică privată, costă între 1.500 și 2.000 de euro pe lună.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1