Papa Francisc și Patriarhul Daniel vor ține o slujbă comună pe 31 mai la Catedrala Mântuirii Neamului

Papa Francisc-vizita România-slujbă catedrală

Papa Francisc va vizita Catedrala Mânturii Neamului la cererea sa
Papa Francisc va fi primit de patriarhul Daniel la Palatul Patriarhiei și împreună vor merge apoi la catedrală

Apar amănunte despre vizita Papei Francisc în România, care va avea loc în perioada 31 mai-2 iunie 2019. În prima zi Suveranul Pontif și Patriarhul Daniel vor vizita Catedrala Neamului și vor ține o slujbă comună la care va putea asista oricine.

Reprezentanții Vaticanului au început să negocieze cu autoritățile române traseul Papei Francisc. Sigur este că Suveranul Pontif își va petrece prima zi la București. Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, înaltul oaspete se va întâlni cu Patriarhul Daniel la Palatul Patriarhiei, în sala în care a fost primit în anul 1999 şi Papa Ioan Paul al II-lea, iar ulterior vor merge la Catedrala Naţională.

“La dorinţa Papei Francisc de a vizita noua catedrală se va merge acolo unde evident va fi acces public, iar cei doi (n.r - Papa Francisc şi Patriarhul Daniel) vor avea un cuvânt, se va rosti rugăciuni, se va cânta. Programul nu e definitivat, dar acestea sunt reperele generale”, a explicat Vasile Bănescu pentru Mediafax.

A doua zi, papa va merge la Iași, apoi la Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc, iar în ultima zi a vizitei sale se va afla în Ardeal, la Blaj.

Prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă şi singura în România a unui papă, a avut loc în perioada 7-9 mai 1999. Atunci, Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea a vizitat România la invitaţia Patriarhului Teoctist.

Catedrala Mântuirii Neamului-șantier-acoperiș

La Catedrala Mântuirii Neamului se lucrează și iarna
Catedrala Mântuirii Neamului este finalizată în proporție de 95 la sută
Foto:Foto33

Ultimele poze ale Catedralei Neamului

La Catedrala Mânturii Neamului continuă lucrările în ciuda vremii potrivnice de afară. După cum arată ultimele poze, realizate cu o dronă de Alexandru Tudor de la Studio Foto 33, gigantica biserică este finalizată în proporție de 95 la sută. Lucrările au început la sfârșitul lui 2010 iar după opt ani, cu ocazia sfințirii,  catedrala ar fi trebuit să fie gata la roșu. Nu a fost așa pentru că acoperișul nu a putut fi terminat deși până acum șantierul a înghițit în jur de 120 de milioane de euro 

Începând de luni, 3 decembrie 2018, după cum a anunțat Patriarhia Română, accesul în Catedrala Națională a fost restricționat. Motivul? Constructorul continuă lucrările în ciuda faptului că ne aflăm în sezonul rece și de obicei șantierele se închid.

Deși inițial se spunea că pictarea întregii biserici și terminarea finisajelor va dura până în 2024, patriarhul Daniel a anunțat că lucrărilor se vor finaliza mult mai repede.

„Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfinţirea picturii în această catedrală”, a spus patriarhul.

45.000 persoane la sfințirea Catedralei Neamului

La evenimentul sfințirii (25 noiembrie) au asistat 45.000 persoane, care au îndurat un frig pătrunzător pentru a asista și la Sfânta Liturghie oficiată de Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic împreună cu Daniel, Patriarhul României și cu un sobor de 60 ierarhi bisericești.

Cei peste 100.000 de români care au vizitat biserica în perioada 25 noiembrie-3 decembrie 2018, cel mai mare pelerinaj organizat vreodată în România, au venit din toată țara și din diaspora. Ei s-au închinat în altarul nou sfințit unde se află moaște ale martirilor români dar și numele celor peste 350.000 eroi ai neamului cunoscuți. Altarul are patru rânduri de icoane și este pictat în metoda mozaic, așa cum va fi și restul bisericii.

Catedrala Mântuirii Neamului-șantier-acoperiș

Curtea din fața catedralei se va umple din nou de enoriași
Curtea din fața Catedrelei va fi amenajată până la vizita Papei într-o piață publică
Foto:Foto33.ro

Ce mai este de făcut la Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului are hramurile „Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor” și „Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României”. Biserica are o lungime de 126,10 de metri, o lățime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală. Accesul principal se face pe latura de vest. Mai sunt de realizat în afară de finalizarea acoperișului, la nivelele superioare ale pronaosului şi naosului, galerii (balcoane) laterale interioare, precum și un circuit interior în jurul bazei turlei principale la cota +56,00 m şi unul exterior la cota +91,00 m în jurul cupolei turlei principale. La finalizarea bisericii, turla principal va avea o terasă denumită Belvedere, unde protejați de un geam imens, pelerinii vor putea privi orașul. Accesul spre acoperiș se va realiza pe scări și prin 8 ascensoare (lifturi). În turla clopotniță a fost pus cel mai puternic sistem acustic din România, alcătuit din șase clopote realizate la cea mai mare fabrică de profil din Europa, Grassmayr din Innsbruck – Austria. Cel mai greu are 25 de tone, 3,3 metri înălțime și tot atât lățime, iar cel mai ușor are 500 de kg.

La subsolul bisericii au fost proiectate două săli polivalente, dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici: una situată la 16 metri adâncime, iar cealaltă la 11 metri. În perimetrul de la subsol mai sunt construite 42 de cripte, patru buncăre anti-atomice, un muzeu al creştinismului

loading...
Loading...

Citește și