O carte de-a lui Mircea Cărtărescu, arsă ca reacție la melodia trupei Taxi

Ultima actualizare:

    Mircea Cărtărescu și-a atras critici din partea unui fost fanFoto: Facebook
Mircea Cărtărescu și-a atras critici din partea unui fost fanFoto: Facebook

Mircea Cărtărescu este una dintre cele 33 de persoane publice care apar în videoclipul piesei "Despre smerenie", dar și unul dintre cei luați în colimator de gurile rele pentru acest lucru. Unii oameni chiar înțeleg să ducă această reacție la extreme.

Așa se face că un blogger a publicat un filmuleț în care arde cartea "Frumoasele străine" a lui Mircea Cărtărescu: "În semn de protest față de melodia trupei Taxi, în care Cărtărescu a fost prezent, i-am ars cartea!", a scris bărbatul furios. Fapta acestuia a ajuns și la urechile reputatului autor, care a publicat clipul cu pricina și pe pagina lui de Facebook, alături de un mesaj: "Nu e frumos să dai foc unei cărți în nicio împrejurare, dar e mare tristețe s-o faci în urma unui cântec din care n-ai înțeles nimic...". Clipul cu pricina a fost de atunci scos de pe Internet, mai ales că reacțiile i-au fost potrivnice.

simeon stalpnicul png

Cărtărescu ia apărarea trupei Taxi

Intimitatea actului religios este ideea care reiese din versurile piesei "Despre smerenie, a spus Mircea Cărtărescu: "Dragii mei, apelez din nou la rațiune, cu speranța că totuși mai există așa ceva la noi. Clipul formației ”Taxi” nu e în realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, nici o teză de doctorat. E doar o poezie cântată. Clipul nu cere oprirea lucrărilor la catedrală și nu jignește credința nimănui. Nu e o poziționare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanți sunt creștini ortodocși, ca și mine. În clip e vorba de un om care-l caută pe Dumnezeu. Nu-l găsește în Catedrală din cauza spațiilor prea largi, dar îl vede imediat într-o biserică mică. E o metaforă, nu o dispută ideologică și nici o lucrare de istoria religiilor sau de geo-politică gen Huntington. Lemnul și spațiile mici nu trebuie luate literal, ele sunt simbolul intimității actului de credință. De fapt, toate acestea există în textul cântecului, dar cei care s-au inflamat nu le-au observat. Dumnezeu există și în catedrală, cum există pretutindeni, spune cântecul în mod expres și literal."

Scriitorul consideră că mesajul transmis este unul de ordin artistic, poetic, estetic, care nu îndeamnă la ură: "Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelență) și nu la unul tăios ideologic. În ceea ce mă privește, o altă perspectivă nu mă interesează. Războiul iscat din senin și prostește din neînțelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan). Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanță dintre un mesaj ambiguu și understated (subestimat n.r) al unui cântecel și masiva overreaction (exagerare n.r) pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieși oricând o fantomă a trecutului."

De unde a pornit totul

Taxi a lansat de câteva zile o piesă care a stârnit mai multe controverse decât oricine și-ar fi putut imagina. De la persoane publice și până la oameni de rând, cu toții au avut ceva de comentat în legătură cu versurile melodiei care face referire la construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Chiar și unul dintre cei care au participat la filmarea videoclipului, Grigore Leșe, s-a dezis de respectivul cântec, susținând că nu a știut că versurile sunt îndreptate împotriva ridicării catedralei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net