Ministrul Transporturilor îi îndeamnă pe șoferii UBER și Bolt să conteste amenzile primite

Ultima actualizare:

    Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor spune că şoferii care folosesc UBER, Bolt și Clever nu sunt scoşi din joc şi că legea a fost prost interpretată. Răzvan Cuc promite acum o ordonanţă de urgenţă pentru ridesharing.

„Ce am reglementat noi până în prezent nu interzice UBER să funcționeze pe piață. Am discutat cu cei de la UBER, am stabilit că săptămâna viitoare vom avea o altă întâlnire pentru a finaliza și a integra aceste observații. Am văzut că toată lumea a spus că s-a interzis UBER, nu! Noi am dat o ordonanță care vine să combată pirateria. Dar eu știu că la UBER, când faci o comandă, se face plata online, se eliberează o dovadă că ai făcut plata online, deci nu sunt pirați, asta vă spun", a spus Răzvan Cuc.

„Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amenzi astăzi să meargă să le conteste în instanță. Să știți că și eu am fost amendat de poliție și am contestat când am considera că mi s-a făcut o nedreptate”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net