Mărturia lui Adrian Năstase: «După ce am tras, am simţit o arsură puternică»

Ultima actualizare:

    Adrian Năstase este  scos pe targă din casă,  după ce a încercat  să se sinucidă
Adrian Năstase este scos pe targă din casă, după ce a încercat să se sinucidă

Parchetul instanţei supreme a făcut publică mărturia lui Adrian Năstase, despre tentativa de sinucidere.

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că Adrian Năstase a luat decizia de a se sinucide „anterior sosirii la domiciliul său a ofiţerilor de poliţie”, în seara de 20 iunie, pentru punerea în executare a mandatului de condamnare a liderului PSD la doi ani de închisoare, scrie Mediafax.

 „În data de 20 iunie 2012 mă aflam la domiciliul meu când am aflat că am fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am încercat un sentiment de revoltă. Observând că se procedează şi la punerea în aplicare a deciziei, sentimentul meu de revoltă s-a accentuat … la un moment dat la domiciliul meu au sosit doi poliţişti, care s-au legitimat şi mi-au înmânat un exemplar al mandatului de executare … familia mi-a făcut bagajele … iar în timpul în care poliţiştii au urcat la locuinţa unde domiciliez am luat revolverul din încăperea de păstrare a armamentului pe care l-am introdus în buzunarul stâng al pantalonilor cu care eram îmbrăcat”.«Cu mâna stângă am scos revolverul din buzunarul pantalonilor»

„Fiind hotărât cu privire la suicid am spus familiei şi poliţiştilor că doresc să cobor în bibliotecă să-mi iau nişte cărţi. Astfel am coborât însoţit de către unul dintre poliţişti, am luat nişte cărţi din bibliotecă, le-am pus pe masă, iar poliţistului i-am spus că este o decizie care mă priveşte. Acela a fost momentul în care cu mâna stângă am scos revolverul din buzunarul pantalonilor.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
analogicus island 3442886 1280 jpg
anglia zamfira jpg
1 coliva shutterstock 1395895220 ok jpg jpeg
Mașini pe drumuri pline de zăpadă - ninsoare - iarnă în Poiana Brașov FOTO Meteoplus / Facebook
luni intregi un cuplu a auzit zgarieturi in peretii casei iar cand a decis sa faca verificari a fost gasit un musafir nepoftit 1045849 jpg
image png
cale ferata jpg
Poarta Sarutului Tu esti Brancusi 3  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net