Lucruri inedite despre cei 4 finalişti de la Vocea României

2_123456.jpg

Foto: PRO TV

Au fost 61 de concurenţi în echipele celor 4 antrenori de la Vocea României (PRO TV), acum au mai rămas 4. Dragoş Moldovan din echipa Tudor, Andi Ţolea din echipa Smiley, Jasmina Răsădean din echipa Irina şi Elena Bozian din echipa Brenciu se vor lupta vinerea viitoare pentru marele premiu de 100.000 de euro. Cine va fi câştigătorul decideţi voi, din faţa televizoarelor. Înainte de a vota, iată ce lucruri inedite trebuie să ştiţi despre concurenţii acestui sezon!

Antrenorii au încălcat regulile pentru Andi Ţolea 

  • Are 18 ani, s-a născut în Arad, dar locuieşte în Bucureşti din clasa a II-a. Învaţă la Colegiul Naţional Aurel Vlaicu şi vrea să dea la Conservator şi la Psihologie.
  • Şi-a descoperit talentul muzical la karaoke, într-o vară la mare, cu părinţii. E moştenire de familie, căci şi bunica lui cânta în corul bisericii, mama lui a făcut pian, iar tatăl a avut o trupă în tinereţe.
  • A început cursurile de canto la 9 ani, cu Silvia Dumitrescu. La 13 ani, a început să cânte şi la chitară, sub îndrumarea soţului Silviei.
  • 2_andi-cu-parintii.jpg

    O imagine mai veche de la mare, cu părinţii
  • Cea mai grea cumpănă din viaţa lui a fost moartea mamei, în 2017, după o lungă luptă cu cancerul. Andi a declarat pentru PRO TV că era groaznic să o vadă cum se chinuie, cum medicamentele şi tratamentele o transformau, de la o zi la alta, într-o legumă. Mama lui îl alinta „privighetoarea mea” şi îl încuraja mereu să cânte. A venit la Vocea României pentru ea şi toate realizările de până acum i le-a dedicat ei.
  • Andi a fost ultimul concurent din etapa audiţiilor pe nevăzute. Era convins că nu are nicio şansă deoarece toate echipele erau complete. Totuşi, prestaţia lui incredibilă i-a făcut pe cei patru antrenori să încalce regulile, să apese butonul şi să se bată pentru el. Andi l-a ales pe Smiley. În etapa knockout-urilor, cum echipa Smiley avea un om un plus, Andi a făcut parte, în premieră, dintr-un duel format din 4 concurenţi.

Elena Bozian cânta la nunţi în liceu

  • Este din Piteşti, are 24 de ani şi lucrează la Uzina Mioveni-Dacia ca inginer economist – specialist documentaţie studii. Potrivit PRO TV, se ocupă cu cataloagele de piese din service-uri. A terminat Politehnica, Facultatea de Mecanică şi Mecatronică. Mai are trei fraţi: unul inginer, o soră asistentă şi unul recrutor. 
  • A descoperit că are talent la muzică în clasa a X-a, la un concurs în liceu, la care a luat locul I. A cântat o piesă de-a lui Adele şi de atunci aşa i-a rămas porecla printre colegii de liceu.
  • Mama i-a lăudat performanţa la serviciu, astfel că o colegă de-a mamei a invitat-o pe Elena să cânte la nunta ei. A făcut furori, a primit recomandări, şi aşa a ajuns să fie chemată şi la alte nunţi. Era foarte stresată să nu strice nunţile la care participa, astfel că în perioada Bacului studia atât materiile de examen, cât şi muzica.
  • În afară de prietenul ei, nimeni nu a ştiut să s-a înscris la Vocea României. Toată lumea o descuraja, îi spunea că nu e suficient de talentată, iar ea nu avea încredere că poate trece de audiţiile pe nevăzute. Vrea să-şi demonstreze că poate, că are voce, chiar dacă mulţi concurenţi cu care s-a luptat în acest concurs au studii în domeniu.
  • La audiţiile pe nevăzute a întors doar scaunul lui Horia Brenciu, iar fiecare etapă de care a trecut a fost pentru ea o şansă de a fi pe o scenă atât de mare. Nu a crezut că va ajunge atât de departe.

Dragoş Moldovan este şi dresor de câini

  • Are 21 de ani, este din Timişoara, a studiat la Liceul de Muzică, iar acum este student la Facultatea de Muzică – chitară.
  • A moştenit pasiunea pentru muzică de la bunicul lui, care a cântat muzică de operă. Tatăl e graphic  designer, iar mama lucrează la Poşta Română. Mai are două surori mai mici.
  • Prima chitată şi-a cumpărat-o cu proprii bani, strânşi din colindat.
  • A avut un grav accident de maşină la scurt timp după ce şi-a luat permisul de conducere. Într-o curbă, nu a mai putut controla maşina şi a intrat într-un copac. A stat în comă două săptămâni şi nimeni nu îi mai dădea vreo şansă de supravieţuire. Chiar dacă speranţele să-şi revină erau mici, toţi medicii susţineau că nu va mai fi normal, căci 99% din aceste cazuri nu reuşesc. Totuşi, el şi-a revenit miraculos. De atunci, Dragoş consideră că s-a născut a doua oară. S-a apropiat de Dumnezeu şi apreciază fiecare zi în care se trezeşte sănătos.
  • 2_dragos.jpg

    Dragoş iubeşte enorm câinii
  • Este şi dresor de câini. În momentul în care s-a trezit din comă, prima întrebare a fost despre căţelul care se afla cu el în maşină la momentul accidentului.
  •  Cântă în 3 trupe: în două cu vocea şi în una cu chitara.
  • A făcut parte din echipa Tudor de la început, după ce a întors 4 scaune şi fiecare antrenor a luptat pentru a-l avea în echipă.

Jasmina Răsădean vine dintr-o familie de muzicieni

  • Are 17 ani şi învaţă la Colegiul de Artă din Arad.
  • A crescut cu muzica în casă, pentru că se trage dintr-o familie de muzicieni (bunica din partea mamei cântă muzică clasică, iar tatăl este lăutar, la acordeon). Crede că de la tată a moştenit talentul, mai ales că îi seamănă foarte mult. Şi ea este pasionată de muzica lăutărească.
  • Părinţii sunt divorţaţi de când Jasmina avea 8 ani, însă relaţiile au rămas strânse. În prezent, locuieşte cu mama la Arad, dar este foarte prezentă şi în casa tatălui din Oradea.
  • Este o fire rebelă şi nu îi place să i se spună ce să facă. Are un piercing în nas şi vrea să îşi facă şi câteva tatuaje, dar pentru asta aşteaptă să împlinească 18 ani.
  • Este atrasă de tot ce ţine de artă (teatru, dans, muzică...) şi nu se vede făcând altceva. A venit la Vocea României ca să evolueze ca artist.
  • A făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă după blinde-uri, însă în etapa knockout-urilor a pierdut, fiind salvată de Irina Rimes. În etapa Confruntărilor, a luptat conta unui alt concurent furat de Irina de la Tudor (cu Mădălin). Jasmina a câştigat, ajungând în live-uri.

 

Loading...

Citește și

  • Cea de-a doua semifinală a competiției Vocea României a reunit din nou unele dintre cele mai bune timbre vocale, care au dat tot ce au putut pe scenă pentru a-și asigura un loc în marea finală și posibilitatea de a câștiga concursul de voci. Regulile competiției sunt stricte însă, în ciuda spectacolului oferit de către toți concurenții, și numai patru dintre ei au reușit să treacă mai departe în marea finală. Iată care sunt finaliștii Vocea României 2019!

  • horia brenciu

    Juraţii de la „Vocea României” nu sunt atât de duri pe cât lasă impresia. De multe ori, la filmări, mamele şi bunicile îi vizitează pentru a-i susţine din culise şi a-i ajuta când au nevoie. Doar Horia Brenciu nu are parte de aşa ceva, căci şi-a pierdut ambii părinţi.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1