Lovitură grea pentru pensionari. Pensia nu se va mai cumula cu salariul. Există însă o excepție

Ultima actualizare:

    Pensionarii nu vor mai putea strânge bani din pensie și salariu primit de la stat
Pensionarii nu vor mai putea strânge bani din pensie și salariu primit de la stat

Cine iese la pensie, dar dorește să se reangajeze la stat va trebui să se mulțumească doar cu salariul. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, vrea să elimine situațiile în care pensionarii revin pe posturi și cumulează leafa cu pensia.

Adio salariu cumulat cu pensie! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că venitul de după ieșirea din activitate nu va mai putea fi primit atât timp cât pensionarul dorește să se reangajeze  în sistemul public.

Astfel că va trebui să opteze între pensie și salariu. Măsura nu va fi aplicată pentru cei care vor avea contract de muncă la privat.

„Avem foarte mulți oameni care în momentul de față se pensionează anticipat și se reangajează la stat cumulând pensie și salariu. Am pregătit un proiect de lege prin care îi lăsăm să opteze între pensie sau salariul la stat. Dacă aleg salariul, le permitem să se pensioneze la vârsta pe care și-o aleg, maximum 70 de ani, ca să fie în continuare salariați”, a spus Raluca Turcan la România TV.

Aceasta a mai precizat faptul că singurii cărora li se va permite cumulul sunt cei care vor lucra în sistemul privat. Ministrul a spus că proiectul va fi prezentat în zilele următoare.

În plus, a anunțat că se lucrează la schimbarea legii pensiilor, dar și la cea a salarizării. Și asta pentru a nu mai exista inechități.

Citește și: 

Ghidul pensionarului în 2021. Ce îi așteaptă pe bătrâni, dar și ce trebuie să știe românii care se pregătesc de pensionare

Ce pensie poţi avea dacă nu ai cotizat minimum 15 ani

Dosarul de pensionare. Actele de care ai nevoie la Casa de Pensii DE ANDREEA DANCU

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net