Klaus și Carmen Iohannis, vizită cu fast la Roma. Columna lui Traian, luminată în culorile steagului românesc

Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită de stat în Italia, a asistat, duminică seara, la iluminarea Columnei lui Traian în culorile tricolorului românesc. "Cred că un simbol mai profund şi mai frumos pentru legătura între popoarele noastre nu există", a declarat şeful statului.

Şeful statului a participat, duminică seara, la un eveniment simbolic, iluminarea Columnei lui Traian în culorile drapelului României. Klaus Iohannis a fost însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis.

"Sunt realmente emoţionat... e senzaţional, Columna lui Traian iluminată în tricolor, cred că un simbol mai profund şi mai frumos pentru legătura între popoarele noastre nu există, şi cum Columna este considerată certificatul de naştere al poporului nostru, cred că iluminarea tricolor se potriveşte excepţional de bine. Este emoţionant că au venit atâţia oameni, foarte, foarte mulţi români, lumea a cântat imnul, am avut tulnicăresele, care au acompaniat, am avut un foarte frumos spectacol organizat de municipalitate, un lucru extraordinar", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat în Italia, duminică, fiind prima vizită de stat din ultimii 45 de ani. Pe parcursul vizitei, care va dura până în 17 octombrie, şeful statului are programate întâlniri cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Maria Elisabetta Alberti Casellati şi Roberto Fico, precum şi cu reprezentanţi ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cea mai numeroasă din afara graniţelor.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net