Klaus Iohannis, despre măștile de protecție și declarația pe proprie răspundere. Ce se întâmplă după 15 mai

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis anunță primele măsuri de relaxare în contextul epidemiei de Covid-19
Klaus Iohannis anunță primele măsuri de relaxare în contextul epidemiei de Covid-19

Klaus Iohannis le-a vorbit românilor despre obligativitatea purtării măștilor de protecție, despre eliminarea declarației pe proprie răspundere și a anunțat când vor fi relaxate măsurile luate în timpul stării de urgență. Președintele țării s-a adresat, miercuri, românilor purtând la nas și la gură o mască de protecție. Este pentru prima oară când se prezintă așa, iar gestul a venit în completarea declarațiilor sale: „Aşa vom arăta după 15 mai în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public în comun”.

Klaus Iohannis, cele mai importante declarații

Klaus Iohannis a avut, miercuri, la Cotroceni o întâlnire cu primul ministru Ludovic Orban și mai mulți miniștri, iar în urma discuțiilor s-au stabilit primele măsuri de relaxare în contextul pandemiei de coronavirus. Încet, încet, restricțiile și obligațiile românilor se elimină. După 15 mai putem spune că ne reluăm, timid, viețile. Masca de protecție va deveni însă un accesoriu obligatoriu - în anumite condiții. Declarația pe proprie răspundere dispare, dar nu vor fi permise manifestări artistice, sportive sau culturale. Iată principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

„Masca de protecție, obligatorie în spațiile publice închise”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, măsură valabilă până anul viitor. „Am decis astăzi că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Poate renunţăm la purtarea măştii la anul”.a recizat el. Cu alte cuvinte, vom purta mască atunci când mergem la magazin, la cumpărături, la mall, la farmacie, la doctor și în orice alte locuri publice închise.

Klaus Iohannis, despre eliminarea declarației pe proprie răspundere

În ceea ce privește declarația pe proprie raspundere, aceasta va fi eliminată și nu va mai trebui s-o avem asupra noastră când ieșim din casă. „O a doua măsură pe care am decis-o este una care va bucura mulţi români. După data de 15 mai vom renunţa la restrângerile de circulaţie individuale”, a declarat Klaus Iohannis. Preşedintele a subliniat că nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, dar vor rămâne în vigoare interdicţiile pentru adunări publice şi alte manifestări. „Am avut o nouă întâlnire cu premierul şi un grup de miniştri şi consilieri. Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecţia populaţiei. Vom avea în scurt timp un plan detaliat pe care îl vom prezenta public.

„Până la 15 mai stați acasă!”

El a precizat, însă, că pe durata stării de urgenţă, rămân valabile toate măsurile şi restricţiile existente.”Până în 15 mai staţi acasă, toate restricţiile rămân în vigoare. După 15 mai vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni din păcate la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. Vom avea un plan de relaxare în paşi, care activitate când poate să înceapă. O activitate importantă este activitatea şcolară şi vom elabora un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Planul va fi prezentat public când e elaborat cu toate detaliile aferente”, a afirmat preşedintele.

Se lucrează la un plan pentru revenirea elevilor la școală

„O activitate extrem de importantă este activitatea școlară și chiar în această după-amiază voi avea o întâlnire cu conducerea Ministerului Educației pentru a începe să elaborăm un plan concret pentru revenirea elevilor la școală. Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat, cu toate detaliile aferente”, a mai spus președintele.

Iohannis vrea să repună economia pe picioare

Președintele a declarat că există și un plan pentru redresarea economiei. „Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai, unele restricţii vor dispărea, multe altele vor rămâne în picioare. Şi pas cu pas, în funcţie de evoluţia cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate pentru că experţii spun că virusul nu va dispărea. Va trebui să găsim o modalitate de trai cu această epidemie. Pe măsură ce interdicţiile impuse de autorităţi vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare” a mai precizat președintele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net