Klaus Iohannis analizează cererea de revocare a lui Stelian Ion. Președintele este indecis?

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis a semnat revocarea lui Vlad Voiculescu și Alexandru Nazare în doar câteva ore. Încă nu s-a decis cu privire la plecarea lui Stelian IonSursa foto: Facebook/Klaus Iohannis
Klaus Iohannis a semnat revocarea lui Vlad Voiculescu și Alexandru Nazare în doar câteva ore. Încă nu s-a decis cu privire la plecarea lui Stelian IonSursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a primit cererea prim-ministrului Florin Cîţu de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei şi o analizează, a anunţat joi dimineață Administraia Prezidențială, conform News.ro. ”Preşedintele a primit cererea de revocare şi o analizează. Revenim cu informaţii”, au transmis reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale.

În cazul miniştrilor Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi Finanţelor, Alexandru Nazare, preşedintele a semnat decretele de revocare în mai puţin de două ore de la anunţul premierului referitor la demiterea acestora. Revocarea devine efectivă după ce preşedintele semnează decretul în acest sens, care este apoi publicat în Monitorul Oficial.

Florin Cîțu:„Îmi doresc ca USR PLUS să nu aleagă ieșirea de la guvernare”

Premierul Florin Cîţu a anunțat miercuri seară că l-a revocat pe ministrul Justiției, Stelian Ion. Revocarea a fost determinată de disputa privind avizul pentru Programul Anghel Saligny, destinat comunităţilor locale, în valoare de 50 de miliarde de lei. „Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie USR PLUS să aibă înţelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare”, a afirmat Cîţu. 

Stelian Ion este al doilea ministru USR PLUS revocat, după Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătăţii. La acel moment, liderii coaliţiei au convenit asupra unui act adiţional la protocolul alianţei care prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului. Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Preşedinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se arată în document.

USR PLUS: „Cîțu a aruncat țara în criză”

La rândul său, USR PLUS a anunţat, după o şedinţă de câteva ore a conducerii formaţiunii, că îşi retrage sprijinul politic pentru premierul Cîţu, „care a aruncat ţara în criză politică”. „USR PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare”, afirmă reprezentanţii formaţiunii, care cer negocieri pentru un nou premier şi adaugă că, dacă discuţiile eşuează, vor susţine o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net