Invenții ale unor studenți din Transilvania: robot din celebrul joc Minecraft sau căsuța de păsărele automatizată, la București

Ultima actualizare:

„Beyond the Future”, primul eveniment marca TEDxInovatorilorStreet, îi îndeamnă pe români la inovație! Pe 16 septembrie, 13 personalități din domeniul inovației tehnologice își vor împărtăși ideile cu cei entuziaști sau curioși la MATER, Biblioteca de Materiale.

La MATER Biblioteca de Materiale din cadrul NOD Makerspace (Splaiul Unirii nr. 160) va avea loc „Beyond the Future”, primul eveniment hibrid marca TEDxInovatorilorStreet, organizat de Inventikus, clusterul dedicat susținerii și promovării invențiilor românești. Acestora li se vor alătura și trei invitați speciali care au pus bazele unor noi domenii și perspective ale cunoașterii în România. 

Poveștile invitaților TEDxInovatorilorStreet, despre parcursul aventuros de la idee la inovație, despre invenții care pot schimba lumea în mai bine, dar și despre provocările viitorului, oferă speranța că România și-ar putea susține inventatorii pentru ca ulterior proiectele lor să contribuie la creșterea calității vieții.  

„În cadrul primului eveniment din seria TEDxInovatorilorStreet reunim lideri de opinie din domenii diverse, precum medicină, educație, psihologie și IT, pentru a demonstra că tehnologia poate fi folosită în orice domeniu de activitate, de oameni cu preocupări variate. Aducem laolaltă vizionarii, oamenii care au idei strălucite pe care le transpun în realitate, în invenții și inovații care pot genera un impact puternic la nivel social”, a declarat Ioana Borșan, Project Manager TEDx InovatorilorStreet, conform globalmanager.ro.

Expoziție dedicată ultimelor inovații

La TEDxInovatorilorStreet, participanții vor putea pătrunde mai adânc în tainele celor mai recente progrese tehnologice ale inventatorilor români datorită unei expoziții găzduite în recepția NOD Makerspace, unde partenerii și unii dintre speakeri vor avea standuri la care invențiile și inovațiile lor vor putea fi analizate în detaliu. De exemplu, publicul va putea descoperi Hyperpragma - un modul de autoasamblare a diferitelor structuri, Mindloop - o tehnologie de scanări tractografice ale creierului folosind doar scanare EEG. Vor mai putea fi văzute un robot din celebrul joc Minecraft, ori o căsuță de păsărele automatizată, invențiile realizate de EEG.Artbyte, echipa de robotică a  studenților Universității din Transilvania. 

Conferința se va desfășura atât online, cât și offline, iar participanții vor putea achiziționa bilete pornind de la 10 euro la  85 de euro, în funcție de pachetul ales. 

Citește și: 

Românii care au dat lumii invenții incredibile. Cine sunt geniile din România?

7 invenţii care ne schimbă total viaţa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net