Incredibil! Omul acesta are 68 de ani

Ultima actualizare:

    Vasile Șerban este un pachet de mușchi
Vasile Șerban este un pachet de mușchi

Arată mai bine ca un tânăr de 20 de ani și poate fi un model pentru mulți. În loc să-și petreacă ziua în parc sau alături de nepoți, la fel ca cei de vârsta lui, Vasile Șerban, 68 de ani, merge la sala de forță. Asta a făcut o viață întreagă și nu are de gând să renunțe atâta timp cât mai poate.

Viața fără sport e ca viața fără aer, adică inexistentă. Asta crede Vasile Șerban, din Năvodari, căruia de mic i-a plăcut să facă mișcare.

A practicat fotbalul, handbalul, dar și atletismul, însă, pe la 36 de ani și-a dat seama că cel mai bine se simte atunci când trage de fiare.

Timp de zece ani și-a lucrat mușchii acasă, la niște aparate sudate de el, pentru că nu existau săli de forță. După mulți ani de muncă și alimentație sănătoasă, bărbatul a reușit să facă performanță în culturism.

Face culturism de la 36 de ani

Primul concurs la care s-a înscris a fost în 2004, după care premiile au început să curgă. A fost campion balcanic, medaliat european și de 13 ori campion al României. Iar condiția fizică nu și-a pierdut-o nici la 68 de ani.

Este un pachet de mușchi și unde mai pui că nu s-a restras nici din competiții. Anul trecut a ocupat locul 4 la Campionatul Mondial de Culturism și acum se pregătește intens pentru Diamond Cup România, o competiție care va avea loc în perioada 7-9 septembrie, în București. Putem spune despre Vasile că este cel mai bătrân culturist din România.

În aprilie 2017, Vasile a ieșit pe primul loc la Campionatul Național de Culturism
În aprilie 2017, Vasile a ieșit pe primul loc la Campionatul Național de Culturism

Sfaturi pentru a avea un trup de vis

”Este la îndemâna oricui să arate așa, dacă duci o viață  cumpătată, fără excese, cu o alimentație corespunzătoare și o vizită la sport. Eu, unul, nu-mi imaginez viața fără sală, dar nici înainte nu-mi imaginam viața fără sport. Mă antrenez în fiecare zi ca și când aș avea în față o competiție. Culturismul este născut din fiare, durere și sudoare, dar te răsplătește prin armonie, eleganță și rafinament”, a declarat sportivul pentru ziuaconstanta.ro.

Înainte să se transforme într-un ”uriaș” Vasile a lucrat la Petromidia. Acum, este antrenor de fitness și spune că vârsta propice la care e bine să începi acest sport este 18-20 de ani.  

Vasile este dovada că un trup bine lucrat îl poți avea la orice vârstă
Vasile este dovada că un trup bine lucrat îl poți avea la orice vârstă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net