Înălţarea Sfintei Cruci. Istoricul sărbătorii din 14 septembrie

Ultima actualizare:

    Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește la 14 septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește la 14 septembrie

Înălţarea Sfintei Cruci, prăznuită cu evlavie de creştini în fiecare an la data de 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare consacrată cinstirii Crucii pe care a fost răstignit Iisus. Praznicul împărătesc din ziua de 14 septembrie este respectat cu smerenie prin post negru.

Înălţarea Sfintei Cruci: În lăcaşurile ortodoxe sunt marcate două evenimente importante  

La slujbele oficiate în lăcaşurile de cult ortodoxe în ziua praznicului Înălţarea Sfintei Cruci sunt marcate două evenimente importante pentru creştinătate: descoperirea lemnului sfânt, crucea pe care a fost răstignit Iisus pe muntele Golgota şi Înălţarea solemnă a Sfintei Cruci, în faţa credincioşilor de către Macarie, Episcopul Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie, anul 335. 

Înălţarea Sfintei Cruci: Împăratul Constantin  în război cu împăratul Maxenţiu

Praznicul Înălţării Sfintei Cruci aminteşte de un moment foarte important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La Roma, împăratul Constantin avea război împotriva împăratului Maxenţiu, un persecutor al creştinilor (care a domnit între anii 307-312). Totodată, Maxenţiu avea o oaste numeroasă, recunoscută în imperiu pentru vitejia ei.

Înălţarea Sfintei Cruci: Sfânta Cruce i s-a  arătat pe cer împăratului Constantin  

Screrile religioase menţionează că, în ajunul luptei dintre cei doi împăraţi, în amiaza mare, împăratului Constantin i s-a arătat pe cer o cruce formată din stele strălucitoare, înconjurată de inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”!  Mai mult, împăratul Constantin L-a visat pe Fiul Domnului, care i-a spus să pună semnul crucii pe steagurile şi pe scuturile ostaşilor din armata sa , ca un simbol al biruinţei.

Înălţarea Sfintei Cruci: Constantin a ţinut seama de mesajul din vis şi a învins

A doua zi, împăratul Constantin a  procedat aşa cum Iisus I-a spus  în vis. Totodată, el a făcut o cruce mare din aur, pe care a aplicat-o pe steagul de luptă din faţa armatei sale. Şi oastea împăratului Constantin, mai puţin numeroasă decât a lui Maxenţiu, a învins! Cei mai mulţi dintre războinicii lui Maxenţiu au pierit în luptă, iar cei rămaşi în viaţă au dat bir cu fugiţii. Atunci Constantin a înţeles cât de puternică este Sfânta Cruce. De aceea, el a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim şi să găsească Crucea pe care a fost răstignit Iisus.

Înălţarea Sfintei Cruci: Pe Muntele Golgota, împărăteasa Elena a descoperit locul unde a fost răstignit Iisus

La 14 septembrie, creştinătatea celebrează descoperirea în anul 335 a Sfintei Cruci pe care  a fost răstignit Iisus Hristos pe Muntele Golgota. Împărăteasa Elena a fost trimisă de fiul său, împăratul Constantin cel Mare, să descopere adevărata Cruce pe care a pătimit Iisus. După multe zile de săpături, împărăteasa Elena a descoperit locul pe care a fost răstignit Iisus şi trei cruci.

Înălţarea Sfintei Cruci : La Ierusalim au fost descoperite trei cruci identice

La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit însă trei cruci identice cu piroane cu tot. Pe una se credea că a fost răstignit Iisus, iar pe cele două se spunea că au fost crucificaţi doi tâlhari care au murit în aceeaşi zi cu Iisus. Împărăteasa era însă mâhnită că nu ştia care este Crucea căutată.

Înălţarea Sfintei Cruci: Cum a fost descoperită Crucea adevărată

Adevărata Cruce pe care a fost răstignit Iisus a fost descoperită  de Macarie, episcopul Ierusalimului de atunci, în urma unei minuni . Pentru că în localitate murise o tânără dintr-o familie aristocrată, episcopul a apropiat fiecare cruce de trupul fetei moarte. Tânăra a înviat şi l-a lăudat pe Dumnezeu, când ierarhul a aşezat lângă ea Crucea sfântă, cea adevărată, pe care a pătimit Iisus.

Înălţarea Sfintei Cruci: Sfânta Cruce a fost înălţată în Biserica Învierii din Ierusalim

Vestea că a fost descoperită Crucea Sfântă  s-a răspândit în tot ţinutul. Credincioşii i-au au cerut episcopului Macarie să vadă cinstita cruce. În uralele mulţimii, Macarie a înălţat Crucea Sfântă deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335.  După acest eveniment,  în fiecare an, la 14 septembrie este prăznuită ziua Înălţării Sfintei Cruci, numită şi Făcătoare de Viaţă.

Înălţarea Sfintei Cruci: După acest eveniment, împăraţii Constantin şi Elena au ridicat două bisericuţe

După descoperirea Sfintei Cruci, Constantin şi mama sa Elena au construit două biserici, chiar pe locul unde a fost găsită Crucea Adevărată. Scrierile religiose spun că prima biserică, numită Anastasis, a fost construită ca un simbol al triumfului creştinismului asupra idolilor, iar a doua a biserică a fost înălţată  pentru a fi pomenită răstignirea lui Iisus şi s-a numit Martirion.  

Înălţarea Sfintei Cruci: De la sărbătoarea locală la sărbătoarea tuturor creştinilor

Sfânta Cruce a fost luată ca pradă de război de perşi în anul 614 şi a fost readusă la Ierusalim în anul 629 de împăratul bizantin Heraclius I, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Un an mai târziu, patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălţat-o în  faţa tuturor credincioşilor la 14 septembrie 630.

De atunci, ritualul scoaterii Crucii spre închinarea credincioşilor, are loc în fiecare an la data de 14 septembrie în toate lăcaşurile ortodoxe.  

Referindu-se la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (Bulevardul Nicolae Titulescu) ne spune :” Sfânta şi Cinstita Cruce are trei semnificaţii: 1. Este obiect sfânt prin ceea ce a reprezentat pentru Iisus Hristos şi pentru noi: răscumpărarea noastră pentru a ne elibera din robia păcatului. 2. Este un simbol de închinăciune, pentru că prin acest semn noi, creştinii, ne identificăm până la marginile pământului, închinându-ne Sfintei Treimi. 3.Reprezintă Calea de urmat: Mântuitorul ne arată că puterea crucii ne ajută să trecem mai uşor peste necazurile vieţii de fiecare zi. În acest sens, Iisus Hristos ne -a spus „Cine vrea să mă urmeze să-şi ia crucea şi să se lepede de sine”.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net