Iarna s-a năpustit peste România!

5_2-3col-vremea.jpg

La munte a nins, iar la Bâlea Lac s-a aşternut cel mai gros strat de zăpadă
Citeste tot despre: 

Brusc, iarna şi-a intrat în drepturi! Temperaturile de vară târzie s-au transformat peste noapte în ploi reci, temperaturi deosebit de scăzute, vijelii şi ninsori. Nici Bucureştiul nu a scăpt de vremea rea. Aici maximele abia au atins 1 grad şi au fost aşteptaţi primii fulgi de zăpadă.

România se află în aceste zile sub influenţa unui val de aer siberian. Cele mai afectate zone sunt Moldova şi estul Transilvaniei, unde temperaturile au scăzut până la -5 grade Celsius. La munte, s-a instalat iarna de trei zile. La peste 1.500 de metri altitudine, stradul de zăpadă a depăşit 10 centimetri, iar pe vârfuri a viscolit puternic. Aerul rece a acoperit vineri şi Capitala, unde la orele amiezii abia a fost înregistrat 1 grad, iar minima a fost de -1 grad. Vântul a bătut puternic, ceea ce a determinat ca temperatura resimţită să fie negativă. Mai mult, se aştepta să cadă şi prima zăpadă. Astfel, şoferii sunt sfătuiţi să iasă la drum doar dacă au maşini pregătite pentru iarnă.

5_1-3col-vant.jpg

În Bucureşti, ieri, termometrele au arătat 1 grad Celsius, dar din cauza vântului puternic a părut şi mai ger

Vremea s-a anunţat câinoasă şi în cursul zilei de azi, la nivelul întregii ţări anunţându-se o maximă de 6 grade şi vânt foarte puternic. Vremea este rece în sudul, centrul şi estul ţării, chiar deosebit de rece în Moldova şi estul Transilvaniei, unde până duminică vor fi temperaturi negative. În Carpaţii Meridionali şi Orientali precum şi în zonele submontane aferente predomină ninsorile, iar local în Oltenia, Muntenia, Moldova şi în zonele depresionare precipitaţiile sunt mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) şi trecător polei. În Oltenia cantităţile de apă depăşesc izolat 15…20 l/mp. Vântul are intensificări în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde la altitudini de peste 1500 m vitezele la rafală ajung la 70...90 km/h. Intensificări temporare ale vântului sunt şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele sudice, unde pe arii restrânse vântul bate cu o viteză de 55...65 km/h. Duminică se încălzeşte puţin, meteorologii anunţând că maxima va ajunge la 8 grade, tocmai bine ca să ieşim la vot!

 

Specialiștii britanici au realizat un grafic sugestiv pentru a arăta cum trebuie să ne îmbrăcăm atunci când frigul începe să își intre în drepturi. Având în vedere că Regatul Unit se confruntă cu un frig polar tăios, ploi abundente și căderi masive de zăpadă, graficul a fost transmis în paralel cu mai multe coduri portocalii și respectiv roșii de vreme severă. 

 

Loading...