Hoţii nu se mai chinuie să cloneze carduri, aruncă bancomatele în aer. Ultima întâmplare a avut loc luni la Arad

bancomat spart-bancomat aruncat în aer-bancomat distrus-hoti bancomat

Așa arată bancomatul aruncat în aer de la Arad
Hoții au furat trei cutii cu bani din bancomat
Foto: specialarad.ro

Infractorii români se inspiră din ce în ce mai mult din filme. A devenit un obicei să arunce în aer bancomatele pentru a fura bani. Ultima astfel de pățanie a avut loc luni dimineață la Arad, relatează știrileprotv.ro

Acum câțiva ani, bandele de hoți clonau carduri sau modificau fanta bancomatului pentru a lua banii. Acum, nu se mai joacă și aruncă direct aparatul în aer, folosind butelii de diferite capacități.

Luni dimineață la ora 1.30, o explozie a trezit locatarii de pe strada Tunarilor. Speriați, locatarii din zonă au ieșit pe străzi și au văzut că dintr-un magazin ieșeau flăcări. Zona a fost împânzită de polițiști, agenți de pază și pompieri, care au descoperit că de fapt a fost incendiat un bancomat plasat la intrarea în spațiul comercial. După primele cercetări, surse din cadrul ISU Arad au anunțat că hoții au introdus gaz dintr-o butelie  în bancomat, prin fanta frontal și au provocat o explozie. Suflul acesteia a distrus complet aparatul și a provocat pagube şi la magazinul unde acesta era amplasat. Poliţiştii încearcă să îi găsească pe făptaşi, dar potrivit imaginilor de pe camerele de luat vederi, suspecții aveau capetele acoperite în momentul atacului. Conform primelor informații din anchetă, hoții au sustras din bancomat trei casete metalice cu bani, însă valoarea prejudiciului nu a fost anunțată. Ca în filme, grăbit să plece de la fața locului, un suspect a scăpat o casetă cu bani pe jos și nu s-a întors după ea, așa că numeroase bancnote s-au împrăştiat.

„(…)Am văzut că a plecat o maşină neagră de teren. Cu maşina or plecat şi nu am ştiut, noi am crezut prima dată iniţial că s-a spart magazinul(…)Două persoane erau, cu glugă în cap”, a povestit o vecină potrivit știrileprotv.ro

Dacă vor fi prinşi, indivizii vor fi anchetaţi pentru furt calificat.

loading...
Loading...

Citește și