Gata! Sorina a ajuns în SUA şi a devenit cetăţean american

Ultima actualizare:

    Între aceste două fotografii  a trecut o lună. Pe 21 iulie,  familia Săcărin era pe  aeroport, gata de îmbarcare.  Pe 21 iunie, Sorina era  bruscată la Baia de Aramă
Între aceste două fotografii a trecut o lună. Pe 21 iulie, familia Săcărin era pe aeroport, gata de îmbarcare. Pe 21 iunie, Sorina era bruscată la Baia de Aramă

Epopeea Sorinei, fetiţa de etnie romă adoptată de o familie româno-americană şi luată cu forţa, în urmă cu o lună, de la asistenta maternală din Baia de Aramă, a ajuns la final. Autorităţile i-ar fi pus beţe-n roate familiei Săcărin inclusiv duminică, pe Aeroportul Otopeni, dar totul s-a încheiat cu bine. Gabriel, Ramona şi Sorina Săcărin au ajuns cu bine în Statele Unite ale Americii.

O ţară întreagă a urmărit cazul Sorinei (8 ani), copila pe care procurorul Maria Piţurcă a bruscat-o, pe 21 iunie, în prezenţa mascaţilor, la Baia de Aramă (Mehedinţi), în curtea asistentei maternale care a crescut-o de la vârsta de un an şi două luni. Duminică, 21 iulie, la exact o lună de la scenele traumatizante cu micuţa târâtă pe caldarâm, Gabriel, soţia sa, Ramona, şi Sorina Săcărin au decolat de pe Aeroportul “Henri Coandă” spre Statele Unite ale Americii. Nu fără noi emoţii pentru părinţii adoptivi ai Sorinei, care ar mai fi fost şicanaţi o dată de autorităţi.

Soţii Săcărin deciseseră să zboare spre casă cu compania Turkish Airlines. Zvonul că părinţii adoptivi şi fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă se află în Aeroportul Otopeni s-a împrăştiat cu repeziciune printre angajaţi. Când cei trei au ajuns în filtrele din aeroport şi au înaintat documentele lor şi ale Sorinei pentru a fi verificate, toţi angajaţii au început să se agite. Le-au fost controlate bagajele la sânge, iar actele le-au fost ridicate pentru o verificare amănunţită. Gabriel Săcărin a întrebat în repetate rânduri de ce nu li se permite plecarea, dar nu a primit nici un răspuns. Până la urmă, avionul spre Statele Unite în care ar fi trebuit să urce a decolat. Soţii Săcărin au cumpărat alte bilete de avion. Două ore mai târziu, cei doi părinţi şi fiica lor au reuşit să plece spre America. 

Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, povesteşte pentru adevarul.ro peripeţiile dinaintea decolării. “Zborul iniţial era cu Turkish Airlines. Am pierdut, din păcate, avionul pentru că, în cazul Sorinei, controlul la paşapoarte a durat mult mai mult. Le-am arătat toate documentele, inclusiv hotărârile judecătoreşti definitive, executorii. Ceream explicaţii, dar nu puteau să-mi dea”, se plânge capul familiei. “Am chemat avocaţii, am sunat la Consulatul American, mi se părea ireal ce se întâmplă. După ce am pierdut avionul, cei de la Turkish Airlines au spus că aveau bilete pentru ora 21.00, ora României, şi ne-au schimbat biletele. Noi, însă, nu puteam aştepta atât de multe ore cu Sorina în aeroport şi am ales să mergem cu compania Tarom. Am luat bilete pentru Frankfurt şi acolo am găsit bilete pentru Newark, cu Lufthansa. Aşa am ajuns, în sfârşit, acasă”. Din momentul în care a păşit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, fetiţa din Baia de Aramă a devenit oficial cetăţean american.    

Click! spune

Poliţia de Frontieră a emis ieri un comunicat în care susţine că familia Săcărin s-a prezentat în aeroport abia la ora 5.15, în condiţiile în care decolarea era programată la 5.35. Verificările documentelor au dus la pierderea avionului. Gabriel Săcărin susţine însă că familia a ajuns pe aeroport la ora 4.20, dar că a stat la coadă.

O lună de procese pentru părinţii adoptivi ai copilei

Episodul cu fetiţa târâtă de procuror i-a revoltat pe mulţi români, care au protestat în stradă. Din acel moment a început coşmarul soţilor Gabriel şi Ramona Săcărin, stabiliţi de mulţi ani în Statele Unite ale Americii. În ciuda deciziei de adopţie, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, noii părinţi ai Sorinei s-au trezit în mijlocul unui val de antipatie. Sub imperiul emoţiei publice, autorităţile au creat un haos juridic. Astfel, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, a solicitat Tribunalului Mehedinţi să interzică plecarea din ţară a fetiţei. Mai mult, a fost formulată şi o cerere de suspendare şi de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei. Pentru cetăţenii româno-americani, ultima lună a fost una plină de procese. Toate instanţele le-au dat însă câştig de cauză şi au respins, rând pe rând, cererile formulate de procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie. Cererile lui Licu au fost de fiecare dată catalogate de magistraţi ca fiind „neîntemeiate”. Pe 11 iulie, după mai bine de două ore de la începerea şedinţei de judecată, magistraţii au decis să respingă cererea formulată de procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, privind revizuirea sentinţei de adopţie. Iar Sorina, puştoaica de 8 ani luată cu forţa de la Mariana Şărămăt, asistenta maternală care a crescut-o de la vârsta de un an şi două luni, a rămas la părinţii adoptivi, Gabriel şi Ramona Săcărin. O săptămână mai târziu, pe 18 iulie, Judecătoria Slatina a respins cererea de ordonanţă preşedinţială a procurorului general al României privind interzicerea plecării din ţară a micuţei. 

«Asta nu înţeleg românii noştri»

Apropiaţii familiei Săcărin dezvăluie frământările părinţilor adoptivi. „Nu a fost deloc uşor, s-au spus atâtea bazaconii despre ei”, povesteşte un prieten al familiei. “Gabi a vrut să cedeze la un moment dat, dar Ramona s-a opus. Ea spunea mereu că nu ar putea să mai doarmă liniştită dacă şi-ar abandona copilul, dacă ar lăsa în voia sorţii un copil pe care ea putea să-l salveze. Asta nu înţeleg românii noştri. Că există şi astfel de oameni. România este ţara unde oamenii te judecă şi atunci când vrei să faci bine. Este atât de urât ce s-a întâmplat. Ei, din fericire, au plecat, dar noi rămânem în ţară să plătim incompetenţa autorităţilor”, adaugă apropiatul soţilor Săcărin.  

image
image
image
image
image
image
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net