FOTO Fenomene meteo extreme în țară! Tornadă și grindină cât oul de găină!

ploaie-grindina-buzau1.jpg

Grindină în Buzău
Foto: Mihai Ionescu

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Minivacanța de 1 mai a adus cu sine și niște fenomene meteorologice destul de neobișnuite pentru această perioadă. Dacă până acum ne-am bucurat de timpul plăcut de afară, mercurul din termometre urcând chiar și până la 23, 24 de grade, iată că vremea nu dezminte încă, Mama Natură confirmându-și din nou forța.

Tornadă în Călărași

Unul dintre cele mai extreme fenomene de acest gen a fost reprezentat de o tornadă în județul Călărași, în zona localității Drajna, care i-a speriat pe cinste pe șoferii ce treceau prin împrejurime. A fost declanșat și planul roșu în acest sens, la Constantin Brâncoveanu, după ce tornada a reușit să răstoarne un autocar cu 40 de persoane. Cazul este straniu în special deoarece tornadele nu se formează, de regulă, la noi în țară.

 

autocar-rasturnat.jpg

Vântul puternic a răsturnat un autocar
Foto: ISU

Din fericire, din primele informații nu reiese că ar exista persoane decedate, însă există mai mulți răniți, 4 dintre aceștia fiind transportați la spital. În zonă s-a intervenit cu 12 ambulanțe, forțe ale poliției și echipaje ISU, precum și un echipaj de descarcerare. Pe lângă autocar, există și alte daune provocate de vijelie, tornada smulgând acoperișurile mai multor gospodării în zonă, însă momentan este necunoscut numărul acestora, așa cum a explicat pentru Digi 24 prefectul de Călărași, George Iacob.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că şapte răniţi sunt în curs de evaluare şi că numărul poate creşte. El a confirmat că autocarul a fost răsturnat de vântul foarte puternic, care ajunsese la 90 de kilometri pe oră.

grindina-buzau3.jpg

Grindina a umplut gospodăriile din Buzău
Foto: Mihai Ionescu

Grindină cât oul de găină în Buzău

Un alt fenomen meteorologic cel puțin straniu pentru această perioadă a avut loc în Buzău, unde a căzut grindină cât oul de găină. Mai multe curți și gospodării au fost „bombardate” cu gheață, în urma furtunii declanșate în zonă. La final, mai mulți martori au imortalizat fenomenul ciudat, grindina umplând jgheaburile și adunându-se un strat considerabil și pe jos, pozele respective părând că descriu un adevărat peisaj de iarnă.

grindina-buzau2.jpg

Grindina s-a depus într-un strat considerabil
Foto: Mihai Ionescu

De asemenea, la Urlați, județul Prahova, câțiva oameni au filmat cum furtuna a inundat străzile principale, care păreau că s-au transformat în adevărate râuri. Ploi violente cu grindină au mai avut loc și în alte localități, precum Sinaia și Ploiești, unde a plouat torențial.

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5