Florin Cîțu: „Românii vaccinați pot face la liber doza a treia”. Ce trebuie să știm despre doza „booster”

Ultima actualizare:

    Doza a treia de vaccin cu care ne vom putea imuniza va fi Moderna sau Pfizer
Doza a treia de vaccin cu care ne vom putea imuniza va fi Moderna sau Pfizer

Premierul Florin Cîțu a declarat într-o conferință de presă susținută miercuri că, începând de săptămâna viitoare, orice român vaccinat anti Covid cu schema completă poate face și doza a treia.

Această decizie vine în contextul în care în data de 22 septembrie 2021 Bucureștiul a intrat în scenariul roșu, iar în întreaga țară numărul total de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 a ajuns la peste 7000. 

Tot ce trebuie să știm despre doza a treia de vaccin anti Covid

Premierul Florin Cîțu a afirmat că începând de marți, 28 septembrie, toate persoanele vaccinate cu prima și a doua doză de ser anti Covid pot face la liber și doza a treia. Imunizarea se va face cu vaccinurile Pfizer și Moderna. Pot face a treia doză și cei care au trecut prin boală. = Singura condiție este ca acest al doilea rapel să fie administrat la cel puțin șase luni de la imunizarea inițială. „Am luat decizia ca începând cu 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinuri pe bază de ARN mesager”, a spus Cîțu.

Cui este recomandată ferm doza a treia de vaccin anti Covid

Potrivit Comitetului de vaccinare, doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Când începe vaccinarea la liber cu doza a treia 

Începând din 28 septembrie, accesul la vaccinare este permis și altor categorii de populație care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală, potrivit CNCAV.

Ce vaccin vom primi la doza a treia 

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor face doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Sfaturi pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson 

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice, potrivit Comitetului pentru vaccinare.

Cum se face programarea pentru doza 3

Programarea pentru administrarea celei de-a treia doze se va face prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, vaccinarea va fi făcută cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net