Familia Iohannis, peste 15.000 € obţinuţi din chirii în 2018

Citeste tot despre: 

Ultima declaraţie de avere a preşedintelui Klaus Johannis, postată luna aceasta pe site-ul administraţiei prezidenţiale, arată ca şeful statului, împreună cu soţia lui, Carmen, au câştigat în cursul anului 2018 câte 35.829 de lei fiecare, adică 71.658 de lei împreună, doar din chirii.

Doar închirierea unor imobile pe care Klaus şi Carmen Iohannis le deţin în Sibiu le-a adus acestora, în 2018,  un venit frumuşel de 71.658 lei, câte 35.829 de lei fiecare, adică aproape 15.200 € pe an. E o creştere cu 6.300 de lei, aproximativ 1.335 €, faţă de veniturile din chirii declarate de preşedinte pentru 2017.

Cei doi sunt proprietarii a cinci imobile, două apartamente şi trei case. Pe de altă parte, conform aceleiaşi declaraţii actualizate de avere, Iohannis a avut venituri salariale mai scăzute în 2018, în raport cu cele din 2017, adică de 165.100 de lei (ceea ce ar reprezenta un venit lunar de 13.758 lei) faţă de cei 169.646 de lei (adică 14.137 de lei lunar) încasaţi în 2017 pentru funcţia de Preşedinte al României.

Carmen Iohannis, în schimb, a beneficiat în 2018, din postura de profesor la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, de un salariu anual de 33.276 lei, adică 2.773 lei pe lună, cu 8.201 lei mai mult decât în 2017.

În ansamblu, Klaus Iohannis şi soţia lui au câştigat împreună, în anul 2018,  270.000 de lei, adică aproximativ 57.000 €. Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 210.000 de lei, înregistrându-se o creştere faţă de 2017, când avea suma de 170.000 de lei.

Loading...

Citește și